Rominservices Therm a reluat furnizarea apei calde în Mangalia
Rominservices Therm a reluat furnizarea apei calde în MangaliaRominservices Therm a reluat astăzi furnizarea apei calde în Mangalia, în baza angajamentelor ferme asumate de autorităţile locale pentru achitarea restanţelor aferente subvenţiei pentru energia termică.
"Este în primul rând un gest de înţelegere faţă de locuitorii din Mangalia, care îşi plătesc lunar facturile pentru apa caldă şi căldura furnizată de Rominservices Therm. Sperăm că autorităţile locale au înţeles situaţia actuală a companiei şi vor respecta angajamentele asumate pentru stingerea datoriilor, în condiţiile în care se apropie şi perioada de iarnă când furnizarea de agent termic va genera costuri suplimentare" declară Adrian Ştefan, directorul general al Rominservices Therm.
Începând cu luna iulie 2010, Primaria Mangalia a achitat aproximativ 455,000 USD din datoria totală de aproximativ 4 milioane USD, acumulată în perioada septembrie 2007 - mai 2010. În cazul in care nivelul plaţilor restante nu va fi îmbunătăţit, compania se va afla din nou în imposibilitatea de a putea susţine financiar aprovizionarea cu combustibil şi implicit producerea şi furnizarea de apă caldă menajeră şi încălzire pentru locuitorii oraşului Mangalia.
Compania şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale referitoare la gestionarea, administrarea şi exploatarea sistemului de alimentare cu energie termică. Astfel, investiţiile realizate de Rominservices Therm din 2003 până în prezent se ridica la aproximativ 2,5 milioane USD, aproape dublu faţă de suma asumată prin contractul de concesiune, de 1,4 milioane USD. Acestea, împreună cu fondurile alocate de la bugetul de stat şi local, au contribuit la modernizarea a 27 din cele 28 de centrale şi puncte termice, înlocuirea a 83% din totalul reţelelor de distribuţie, precum şimontarea a peste 800 de aparate de măsură a energiei termice pentru stabilirea corectă a consumului de energie termică la nivelul blocurilor.
În anul 2003, compania a preluat un număr total de 22 de centrale termice, din care 15 nu au fost modernizate de 40 de ani, cu randamente de circa 58%. În acelaşi timp, reţelele de distribuţie a energiei termice înregistrau un coeficient de pierderi de aproximativ 37%. În urma acestor investiţii şi a eforturilor depuse de companie, în prezent randamentul centralelor termice este de 79,5% iar pierderile pe reţelele de distribuţie s-au redus la 13,6%.
Mai mult, pentru susţinerea şi continuarea furnizării de apă caldă menajeră şi agent termic, compania a iniţiat în 2005 un amplu proiect de identificare şi utilizare de noi surse de energie regenerabilă. În prezent, compania are instalate în Mangalia peste 540 de panouri solare (circa 630 mp), distribuite în 2 din cele 28 centrale termice operate şi care asigură apă caldă menajeră şi aport la căldură pentru un număr de 660 de apartamente dintr-un total de 800 de apartamente arondate.
Rominservices Therm este un parteneriat public-privat, creat la finalul anului 2002, între compania Rominserv şi Consiliul Local Mangalia. Compania este primul operator din România licenţiat, în luna septembrie 2003, de Agenţia Naţională de Reglementare a Serviciilor Comunale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp