Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:27 24 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rusia intrerupe livrarea gazului spre Europa

ro

06 Jan, 2009 15:33 843 Marime text

Ministerul Economiei a anunţat că Gazprom a întrerup complet, ieri seară, livrările de gaze către ţara noastră,  prin staţia Isaccea 2, însă directorul Transgaz susţine că românii nu vor fi prea tare afectaţi de aceasta. Ruşii au blocat atât gazul pentru Bulgaria, cât şi cel care se află pe teritoriul bulgar destinat către Turcia, Macedonia şi Grecia, iar Austria şi Ungaria au primit mai puţin gaz decât ar fi trebuit.

Ministerul Economiei a anunţat astăzi că Gazprom a întrerupt complet livrările de gaze prin staţia Isaccea 2. "În acest moment, prioritatea operatorilor din domeniu este asigurarea cu gaze naturale a populaţiei în condiţii de siguranţă. Sursele de furnizare a gazelor naturale în aceste condiţii sunt asigurate din producţia internă a Romgaz, Petrom şi alţi mici producători, din depozitele de înmagazinare subterană, precum şi prin cantităţile preluate, în condiţii normale, prin punctul Medieşu Aurit", se arată într-un comunicat al ministerului, citat de adevarul.ro.

Conform sursei menţionate, directorul general al Transgaz, Ioan Rusu a declarat pentru ziariştii de la Mediafax, că decizia nu afectează România, deoarece stocurile existente pot acoperi consumul de gaz. "Nu suntem foarte afectaţi de această măsură, dar va trebui probabil luate o serie de măsuri de protecţie", a precizat directorul general al Transgaz. De asemenea, el a adăugat că ţara noastră poate să îşi asigure consumul de gaze din depozite, chiar în condiţia reducerii importurilor.

Întrun comunicat al ministerului economiei bulgare se arată că Bulgaria se află într-o situaţie de criză. "Începând de la ora 3.30, toate livrările de gaz la graniţa Ucrainei cu România către compania bulgară Bulgargaz, ca şi volumul tranzitat spre Turcia, Grecia şi Macedonia, au fost sistate", se arată în comunicatul, citat de adevarul.ro. Potrivit sursei citate, purtătorul de cuvânt al companiei ucrainene, Naftogaz Valentin Zemlianski a afirmat la rândul său, că ruşii de la Gazprom "au redus livrările la 92 de milioane de metri cubi faţă de 221 de milioane de metri cubi, cât era prevăzut, fără nici o explicaţie" şi "nu înţelegem cum vom putea furniza gaz spre Europa".

Acesta a mai adăugat că "acest lucru înseamnă că, peste câteva ore vor începe probleme de aprivizionare în Europa". Nici în Austria situaţia nu este prea bună, deoarece, din cantitatea de gaz rus prevăzută a ajuns în această dimineaţă numai 10% şi astfel, va fi necesar să se apeleze la gazul disponibil din stocuri., a anunţat compania petrolieră OMV, cea mai mare din Europa Centrală.

Reprezentanţii OMV au fost anunţaţi din timpul nopţii de ruşi că, volumul de gaz pentru astăzi, va fi redus între 30% - 40%. Potrivit comunicatului, în primele ore ale dimineţii, volumul de gaz prevăzut a fost redus şi mai mult, la staţia de la Baumgarten, ajungând la 10%. Preşedintele filialei grupului MOL, care exploatează reţeaua de gaze ungară  Ungaria, Janos Zsuga a afirmat că Ungaria a primit şi ea cu 20% mai puţin gaz rus.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii