Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:35 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

​S-a stins sculptorul Petre Grăjdeanu. Înmormântare are loc azi, la Cimitirul Central

ro

23 May, 2017 09:55 4921 Marime text


Lumea artistică tomitană este în doliu: s-a stins Petre Grăjdeanu, unul dintre sculptorii îndrăgiți ai tărâmului dintre Dunăre și Marea Neagră, născut la Ghindărești, autor de lucrări monumentale aflate în Dobrogea și la Măgura Buzăului, dar și în străinătate, în Ucraina și Japonia. Inima artistului, care pe 11 martie împlinise 80 de ani, a încetat să mai bată pe 21 mai. 

Conform colegilor de la Filiala Constanţa I a UAP, artistul va fi înmormântat astăzi, de la ora 11.00, la Cimitirul Central.

Membru al Uniunii Artiștilor Plastici (UAP), Filiala Constanţa din 1975, Petre Grăjdeanu absolvise Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din București, pe care îl urmase între anii 1968-1974, unde i-a avut ca profesori pe Ilica Veturia, Gheorghe Iliescu-Călinești și dr. Gheorghe Ghițescu.

Petre Grăjdeanu și-a pus semnătura pe lucările monumentale: „Solidaritate“, Orşova Nouă (1974), „Cinci dragoni” pentru fântâna arteziană de lângă stadionul Constanţei (1975), „Meandre şi parazăpezi“ Măgura, Buzău (1978), „Veteran“, Odessa, Ucraina (1984) și „Fertilitate“ Yokohama, Japonia (1998).

„Știa multe. A ști tainele pietrei nu e ușor. Dintr-un talentat meșter în piatră s-a transformat într-un artist capabil să-și gândească propriul univers de forme“, a spus, pentru ZIUA de Constanța, criticul de artă Alice Dinculescu.

Sursă foto: Volumul „Artiști dobrogeni. Un dicționar și mai mult decât atât“, de Florica Cruceru
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii