Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:36 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Să nu uităm Acum 22 de ani. Accidentul de la Coşereni. Au murit Doina şi Ion Aldea Teodorovici (video)

ro

30 Oct, 2014 01:14 14391 Marime text

În noaptea de 29/30 octombrie 1992, la orele 02.30, mașina în care se deplasau Ion și Doina Aldea Teodorovici spre Chișinău a intrat într-un copac în apropierea localității Coșereni, la 49 de kilometri de București, România.

În mașină se aflau patru persoane, șoferul și însoțitorul au scăpat fără nici o zgârietură în timp ce Ion și Doina, aflați pe bancheta din spate, au fost striviți între greutatea mașinii și copacii de pe marginea drumului. Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie națională. Cu toate acestea autoritățile nu au investigat cazul, catalogându-l drept un nefericit accident, în ciuda faptului că cele mai multe indicii duceau către crimă.

Pe ultimul drum...

Înmormântarea lui Ion și Doina Aldea Teodorovici a avut loc la 3 noiembrie 1992 la Cimitirul Central Ortodox din Chișinău. O asemenea mulțime n-a mai fost adunată de la proclamarea independenței. Ziarul "Moldova Suverană", 5 noiembrie 1992: "Marți, 3 noiembrie, întreaga Republică Moldova și-a luat rămas bun de la Doina și Ion Aldea Teodorovici care, în scurta lor viață pământească, au devenit un simbol al cântecului de libertate și a celor mai sacre aspirații ale românilor din stânga Prutului. La ora 10.30. Spre Opera Națională din Chișinău, în a cărei incintă au fost aștezate sicriile, se revarsă mulțime de lume pentru ultima întâlnire cu renumiții și îndrăgiții artiști. La 12.30 sicriile sunt scoase și purtate prin marea de oameni. Înregistrarea pe banda magnetică, răsună vocea Doinei și a lui Ion Aldea Teodorovici. în nenumărate acorduri ale cântecului "Suveranitate", interpretat de ei acum doi ani în chiar această Piață sunt purtate pe umeri spre Cimitirul Central din strada Armenească. Cei doi neîntrecuți cântăreți, Doina și Ion, nedespărțiți în moarte ca și în viață, au rămas să-și doarmă somnul de veci alături, lângă biserica vechiului cimitir al Chișinăului. Moartea indrăgiților artisti ar fi fost provocata de serviciile secrete ale unei tari, fiind in tandem cu nefericitul eveniment produs asupra poetului Dumitru Matcovschi, care in urma tamponarii a intrat in coma si nu si-a mai revenit la capacitatile sale mintale dupa impact definitiv. Din aceleasi considerente, Ion si Doina Teodorovici ar fi fost "înlăturați" pe motive politice, deoarece impactul activitatii patriotice al artiștilor luase o așa amploare, ce nu convenea nici puterii de la București, nici puterii de la Chișinău, cu atât mai mult celei de la Moscova.

Ion

Ion Aldea Teodorovici s-a născut la 7 aprilie 1954, de Buna-Vestire, în orașul Leova. Dragostea pentru muzică, manifestată timpuriu, i-a fost cultivată de părinți. Tatăl său, Cristofor Teodorovici, a fost preot, dar, în perioada de ocupație sovietică, a trebuit să se retragă din biserică, să-și ascundă în sine credința în Dumnezeu care, precum zicea Ion într-un interviu, îi dă omului putere să supraviețuiască și să devină, pur și simplu, artist, ca să nu fie persecutat de nimeni. Câțiva ani, părintele său e solist în Capela corală „Doina”, apoi, căsătorindu-se cu Maria Aldea, medic, se întoarce acasă, în Leova, unde lucrează ca profesor de muzică și conduce corul Școlii moldovenești nr. 2 din localitate. De la tatăl său, Ion a moștenit dragostea față de muzica sacră, care l-a inspirat în piesele pe care avea să le scrie mai târziu. Și tot la îndemnul tatălui, la vârsta de cinci ani, a început să studieze vioara și pianul. Fratele său, Petre Teodorovici, devenit și el compozitor, a crescut mai mult în casa bunicilor, iar Ion a fost mai mult „băiatul tatei”. Dar, ca și fiul său Cristi, la numai zece ani, Ion a rămas fără tată. Între anii 1967 și 1982 a fost membru ULCT. Mama sa îl aduce la Chișinău, la Școala de Muzică „Eugeniu Coca” (astăzi Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu”), unde Ion studiază clarinetul, în 1969, se înscrie la "Școala medie de muzică" din Tiraspol, unde studiază saxofonul și pe care o absolvește în 1973. Este înrolat în armata sovietică în orașul Zaporojie; aici, tânărul artist devine artilerist. L-a salvat de manevrele militare un general ucrainean, mare amator de jazz-band care, într-o zi, a ascultat întâmplător, la radio, în cadrul emisiunii pentru ostași, cântecul „Crede-mă, iubire”, intepretat de Sofia Rotaru și semnat de tânărul compozitor Ion Aldea Teodorovici.
Din 1975 și până în 1981, când devine student la Facultatea de compoziție și pedagogie a Conservatorului "G. Musicescu" din Chișinău, activează în cadrul formației de muzică ușoară „Contemporanul” condusă de compozitorul Mihai Dolgan. Aici se produce în calitate de instrumentist, compozitor și solist. Tot în acești ani, lansează piesa „Seară albastră”, a cărei paternitate a fost disputată un timp între el și fratele său Petre Teodorovici, cu care semnase anterior câteva piese comune, începând cu această piesă, compozitorul a cunoscut dulceața și amarul succesului.
Ion își duce steaua și crucea mai departe, în seri albastre, împreună cu Doina Marin, cu care se căsătorește în 1981. Tot atunci, duetul Doina și Ion este lansat la o seară de creație a poetului Grigore Vieru. Fiind respins la Radio și Televiziune, Ion ia ghitara în brațe și pornește împreună cu Doina să cutreiere satele Moldovei. A scris muzică simfonică, de cameră, cântece pentru copii, pentru filme, pentru spectacole dramatice. Când era mai trist, scria muzică sacră.
Împreună cu soția sa, a militat pentru unirea Basarabiei cu România. A optat pentru revenirea la limba română și grafia latină. Soții Ion și Doina Aldea Teodorovici sunt primii care în anii 90' au cântat despre limba română, Eminescu (pe care l-au reintrodus astfel în cultura din Republica Moldova).


Doina

Doina Aldea Teodorovici (n. 15 noiembrie 1958, Chișinău, RSS Moldovenească — 30 octombrie 1992, București, România) a fost o cântăreață română din Republica Moldova. A fost căsătorită cu Ion Aldea Teodorovici, cu care a format un duet, începând din 1981.
Doina Aldea Teodorovici s-a născut în anul 1958 în orașul Chișinău. Talentul său artistic s-a manifestat încă din copilărie. Astfel, începând cu vârsta de 6 ani și până în clasa a 8-a, Doina Aldea Teodorovici participă la dublarea filmelor în românește la Studioul "Moldova-Film". Concomitent studiază muzica în particular. De asemenea, timp de mai mulți ani activează în ansamblul "Moldoveneasca" cu care întreprinde turnee în Cuba, Algeria, Mongolia, Germania și alte țări. Timp de mai mulți ani a lucrat în calitate de profesoară de literatură universală la Institutul "Ion Creangă" din Chișinău. Între anii 1971 și 1985 a fost membru ULCT.
Din 1982, Doina își descoperă o altă latură a talentului său, cea de interpretă de estradă. Din acest an, ea este nedespărțită atât în viață, cât și pe scenă, de compozitorul și interpretul Ion Aldea Teodorovici. Talentul său multilateral, vocea caldă și răscolitoare, frumusețea unică, civismul fierbinte, curajul au impus-o încă de la debut ca pe una din cele mai îndrăgite artiste atât în Romania și Republica Moldova, cât și peste hotarele ei.
Participând la toate evenimentele ce au marcat procesul de renaștere a poporului nostru, lansând cântece de un profund patriotism, cum sunt "Suveranitate", "Sfântă ni-i casa", "Mănăstirea Căpriana" și altele, cântăreața Doina Aldea Teodorovici devenise simbolul Moldovei. La începutul anului 1992, pentru talent, muncă îndelungată pe scenă și spirit civic, Doinei Aldea Teodorovici i s-a acordat titlu de Artistă Emerită a Republicii Moldova.

sursa text şi foto: wikipedia.org
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii