​Sânzienele sau Drăgaica, în tradiția populară. De ce se tăvăleau fetele în roua diminteții

În calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.

Deși sunt asociate sărbătorii creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezatorul, Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar.
 
În credința populară, Sânzienele erau considerate a fi niște femei frumoase, niște adevărate preotese ale soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.
 
Conform tradiției, Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulțesc animalele și pasările, umplu de leac și miros florile și tămăduiesc bolile și suferințele oamenilor.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni și forte dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoși cu "lanțul Sânzienelor", pot stârni din senin și vijelii, pot aduce grindina, lăsând câmpul fără de rod și florile fără de leac.

În dimineața de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de Sânziene, pe care le împleteau în coronițe și le aruncau pe acoperișul caselor. Se considera ca omul va trăi mult, în cazul în care coronița rămânea pe casa sau, dimpotrivă ca va muri repede, atunci când coronița aluneca spre marginea acoperișului sau cădea de pe acoperiș.

Fetele strângeau flori de Sânziene, pentru a le pune sub pernă, în noaptea premergătoare sărbătorii, în credința că își vor visa ursitul.


În unele zone, fetele își făceau coronițe din Sânziene, pe care le lăsau peste noapte în grădini, sau în locuri curate. Daca dimineața găseau coronițele pline de rouă, era semn sigur de măritiș in vara care începea.

Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coronițe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică, pentru a fi sfințite și erau păstrate, apoi, pentru diverse practici magice.

Sărbătoarea Sânzienelor care marchează mijlocul verii, era considerată și momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.

Sărbătoarea Sânzienelor mai este cunoscuta în popor și sub denumirea de Amuțitul Cucului. Se crede că, dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă ca vara va fi secetoasă.


Pentru a fi sănătoși și avea spor în muncă, în acest moment de început al secerișului, oamenii se încingeau peste brâu cu tulpini de cicoare.

Pentru a fi plăcute feciorilor, fetele se spălau pe cap, în aceasta zi, cu fiertură de „iarbă mare“. Pentru a scapă de boli, fetele și nevestele se scăldau ritual în ape curgătoare, iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tăvăleau dezbrăcate în rouă, dimineața, înainte de răsăritul Soarelui.

Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri in care se aruncau substanțe puternic mirositoare, se buciuma și se striga în jurul focurilor.

Pentru pomenirea morților se fac pomeni îmbelșugate și se pun flori mirositoare pe morminte.

De Sânziene au loc bâlciuri și iarmaroace. Acestea erau, în trecut, un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor, în vederea căsătoriei.

Cel mai renumit târg de Sânziene este Târgul de Fete de pe Muntele Găina.