Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:16 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sărbătoare mare mâine pentru 600.000 de români

ro

31 Dec, 2015 11:03 1978 Marime text

Pe 1 ianuarie, ca în fiecare an, Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte pe Sfântul Vasile Cel Mare. În aceeaşi zi, se sărbătoreşte şi tăierea împrejur cea după trup a lui Iisus Hristos.
 
Căci Domnul, după cum ne-a cinstit pe noi, luând trup omenesc, întru totul asemenea nouă, afară de păcat, tot aşa a binevoit să primească şi tăierea împrejur. Întâi, ca să astupe gurile ereticilor care îndrăznesc a zice că Domnul n-a luat trup, ci că S-a născut ca o nălucire. Dar dacă n-ar fi luat trup, cum S-ar fi tăiat împrejur? Şi al doilea ca să astupe gurile iudeilor celor neînţelegători, care îl cleveteau că nu păzeşte sâmbăta şi că strică Legea, potrivit realitatea.net


 Pentru aceasta, după opt zile de la naşterea Lui cea sfântă din Fecioară, a binevoit să fie adus de Maica Sa şi de Iosif, în locul unde, după obicei, iudeii se tăiau împrejur. Şi a fost tăiat împrejur; şi I s-a dat numele Iisus, nume adus din cer de îngerul Gavriil, mai înainte de zămislirea Lui în pântecele Fecioarei. Şi iarăşi întorcându-Se Domnul cu părinţii Săi acasă, a vieţuit omeneşte, crescând cu anii, cu Înţelepciunea şi cu harul, pentru mântuirea noastră, conform noutati-ortodoxe.ro

Sfântul  Vasile cel Mare a fost  arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi a  trăit pe vremea împăratului Valens, când Biserica era tare prigonită de necredinţa lui Arie, ereticul. Iar Sfântul Vasile a apărat cu toată puterea dreapta credinţă şi a îndrăznit să mustre chiar în faţă pe împăratul Valens, căzut şi el în erezia lui Arie.

Tatăl Sfântului Vasile era din Pont şi se numea tot Vasile, iar maica sa era din Capadocia şi se numea Emilia.

Sfântul Vasile era atât de deştept încât a învăţat toată filozofia şi toate ştiinţele din acea vreme. Astfel, i-a întrecut în ştiinţă pe toţi cei din timpul său, cât şi  şi pe cei din vechime.

Cu o minte ageră şi trăind o viaţă curată a fost ales Arhiepiscop al Cezareei Capadociei.



Sursă foto: realitatea.net
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii