Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:06 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SC Cina SA, absorbită de către societatea Logistic Park SA

ro

21 Jun, 2016 07:58 3703 Marime text
În Monitorul Oficial a fost publicată hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din cadrul SC Cina SA, cu sediul în Constanţa, şoseaua Industrială nr. 6, Pavilion administrativ, et. 2, judeţul Constanţa. Potrivit acestei hotărâri, societatea a fost absorbită de către societatea Logistic Park SA, fuziune admisă prin sentinţa civilă nr. 228/27.04.2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă. Potrivit art. 250, alin. 1, lit. c din Legea 31/1990, societatea încetează să existe ca efect al fuziunii.

De asemenea, Adunarea a luat act de respingerea radierii societăţii Cina SA de către Tribunalul Constanţa, motivând că nu s-a depus o cerere în acest sens, deşi dosarul transmis de Registrul Comerţului era complet, dar şi de transmiterea integrală a patrimoniului societăţii Cina SA către societatea Logistic Park SA în temeiul Legii 31/1990.

Deci, ţinând cont de toate aceste aspecte, membrii adunării au aprobat situaţiile financiare încheiate la data de 31.12.2015 cu toate soldurile zero, societatea neavând patrimoniu şi activitate. Totodată, s-a împuternicit doamna Sava Gabriela Teodosia, consilier juridic, să menţioneze prezenta hotărâre în Registrul Comerţului şi să o publice în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a.

Logistic Park a fost înfiinţată în 2005, are un capital social de 30231162 lei şi un obiect de activitate bazat pe "Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate" (excepţie leasing).

Acţionar persoană juridică este SC Grupul DD SA, iar acţionarii persoane fizice sunt Duşu Ion, Duşu Niculae, plus o listă cu doi acţionari. Administratori sunt Pandichi Cristian, ce deţine funcţia de director comercial, Petraş Viorel, ce deţine funcţia de director general, Caraiani Victoria, care este administrator şi membru în Consiliul de Administraţie, Duşu Niculae, care este preşedintele Consiliului de Administraţie, iar Duşu Ion este vicepreşedintele Consiliului de Administraţie şi administrator în firmă. 

În 2015, potrivit vrajitorul.eu, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 8.040.061 lei, un profit net de 1.950.134 lei, datorii totale de 5.039.028 lei şi nouă angajaţi. Ultima publicare în ANAF este 31.03.2016, iar la acea dată societatea nu avea datorii!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii