Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:03 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scandal pe proiectul care amână concursurile pentru directorii de şcoli. Acuzaţii de semnături falsificate

ro

16 Sep, 2016 19:31 2796 Marime text
Proiectul de lege prin care concursurile pentru directorii de şcoli vor fi amânate a dat naştere unui adevărat scandal în Parlament. Liberalii vor să ceară retrimiterea legii la Comisia de învăţământ, acuzând că aceasta a fost avizată prin falsificarea semnăturii secretarului comisiei, Dumitru Oprea.

Potrivit România TV, Comisia de învăţământ a Senatului a dat raport favorabil, cu un amendament, unui proiect de lege de modificare a Legii educaţiei. Amendamentul respectiv prevede: "Concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct (de şcoală - n.red.) se organizează numai după finalizarea semestrului II până la începutul noului an şcolar".
 
Purtătorul de cuvânt al PNL, Adriana Săftoiu a afirmat, pentru News.ro, că liberalii vor cere, luni, în plenul Senatului, retrimiterea la Comisia de învăţământ a proiectului de lege potrivit căruia concursurile pentru ocuparea posturilor de director de şcoală pot avea loc doar după semestrul II al anului şcolar, invocând nerespectarea procedurilor parlamentare la elaborarea raportului şi falsificarea semnăturii secretarului comisiei, Dumitru Oprea.
 
Raportul apare semnat de către preşedintele comisiei, Ecaterina Andronescu (PSD) şi de către secretarul Dumitru Oprea (PNL), dar acesta din urmă reclamă faptul că semnătura care a apărut pe raport nu îi aparţine.
 
Într-o declaraţi pentru News.ro, Oprea a precizat că nu a participat la şedinţa de miercuri a comisiei, care s-a întrunit imediat după şedinţa de plen, şi nici nu a ştiut ce este pe ordinea de zi. Oprea a cerut procesul verbal al şedinţei unde în dreptul numelui său apare o semnătură care nu este a lui şi menţionează că nu a delegat nimănui dreptul de semnătură. "Am vrut să discut cu preşedintele Ecaterina Andronescu, dar nu răspunde la telefon", a spus Oprea.
 
Vicepreşedintele comisiei de învăţământ din Senat, Cristian-Dănuţ Mihai spune că s-a aflat în şedinţa comisiei în care s-a discutat cu reprezentanţi din sindicate şi din Ministerul Educaţiei, pe mai multe teme, dar că nu ştie absolut nimic de amendamentul care a apărut la proiectul de lege al lui Valentin Sava. Deşi semnătura care apare în locul celei a lui Oprea pare a fi a lui Mihai, acesta din urmă neagă că a semnat raportul în locul secretarului Oprea.
 
Potrivit unor surse din comisie, amendamentul ar fi fost adoptat în prezenţa a numai trei senatori: Ecaterina Andronescu, Marin Burlea şi Cătălin Croitoru, toţi de la PSD.
 
Peste 400 de profesori s-au înscris în primele zile pentru concursurile de directori generali şi adjuncţi, până vineri la prânz, la nivel naţional fiind vacante 6.500 de prosturi de directori generali şi 2.500 de directori adjuncţi,a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al MENCS, Mirabela Amarandei. Proba scrisă a examenului va avea loc pe 12 octombrie.


Cum explică Ecaterina Andronescu

Senatorul Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei, susţine că acest concurs este binevenit, dar nu acum, că la comisie au sosit plângeri din teritoriu, dar nu ne-a spus câte şi că se teme că doar 10% dintre actualii directori vor trece examenul.

Această acţiune a bulversat atât de mult tot sistemul, că avem la comisie tenacuri de sesizări din partea sistemului de învăţământ, încât trebuie să facem ceva. (...) Sunt circa 7.000 de directori. După opinia mea, nu vor lua (examenul) 10% din cei 7.000. Să zicem că vor lua jumătate... ştiţi ce înseamnă pentru cealaltă jumătate? Înseamnă ca 3-4.000 de directori să se întoarcă pe normele lor de profesori, care de regulă, sunt în alte şcoli decât cele în care ei au fost directori, normele acelea fiind acum ocupate de alte cadre didactice. Asta înseamnă o mişcare de personal, pentru că directorul se întoarce pe norma lui, profesorul care pleacă de unde pleacă, de la ce clasă? Poate a dus clasa aceea trei ani", a declarat Ecaterina Andronescu pentru Digi24.ro.

Fostul ministru a explicat că amendamentul introdus de comisie pe proiect prevede ca doar în vacanţe să se organizeze concursuri pentru directori, pentru a exista posibilitatea completării normelor şi a se evita "bulversarea" sistemului în timpul anului şcolar. "Directorii acum, în prima lună de şcoală, au obligaţii extrem de serioase pentru ca anul şcolar să se poată derula cu bine până la sfârşitul anului, când sunt şi examene. Păi acum, în loc să se ocupe de problemele pe care trebuie să le rezolve în calitate de directori, se ocupă de concursurile lor?", a spus Andronescu.
 

sursa foto: RTV.net
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii