Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:11 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scene de groază. Turistă din Ungaria atacată de urs la lacul Sf. Ana. Victima a ajuns la spital

ro

18 May, 2018 18:33 2831 Marime text
O turistă din Ungaria, venită în Harghita pentru pelerinajul de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc, a ajuns la spital vineri după ce a fost muşcată de un urs, la lacul Sf Ana, transmite Agerpres.ro. 
 
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat pentru AGERPRES că, din informaţiile pe care le deţine, ursul a doborât-o la pământ şi a muşcat-o de picior. Membrii grupului care o însoţea au încercat să îndepărteze ursul, dar acesta i-a atacat, motiv pentru care toţi cei care se simţeau în pericol s-au refugiat într-un autobuz şi au părăsit zona.
 
Potrivit lui Borboly, ursul a mai atacat în această săptămână un bărbat şi o femeie, fără să-i rănească serios.
 
Turista s-a prezentat la Unitatea de Primi Urgenţe a Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc iar după acordarea primului-ajutor a fost transportată la Secţia de infecţioase, pentru tratament de specialitate.
 
Medicul-şef al Unităţii de Primiri Urgenţe - SMURD din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, dr. Kacsó Jolán, a declarat pentru AGERPRES că este vorba de două răni minore la una dintre coapse, iar starea femeii este bună.
 
Directorul Rezervaţiei lacul Sf. Ana - Tinovul Mohoş, Gavril Hădâmbaş, a precizat că ursul în cauză este unul cunoscut în zonă, se numeşte Sanyka, are doar doi ani şi este foarte jucăuş, dar devine agitat când oamenii se apropie prea mult de el.
 

"Am înţeles de la oamenii care erau acolo că a vrut să îi ia geanta din mână şi nu i-a dat-o şi în momentul acela a muşcat-o. (...) Ursul este Sanyka, are doi ani, e foarte jucăuş, de obicei vrea să se joace, dar oamenii nu înţeleg că nu au voie să se apropie şi încearcă să facă selfie-uri, să meargă tot mai aproape şi atunci el se agită şi se duce spre grupuri. Niciodată nu atacă o persoană singură, mereu merge unde vede o grămadă de oameni", a explicat directorul rezervaţiei.

 
Potrivit sursei citate, turiştii nu înţeleg nici că nu au voie să îl hrănească, chiar dacă există panoul de avertizare şi se poartă cu el ca şi cum ar fi o căprioară, nu un urs care ar putea să îi pună în pericol.
 
Gavril Hădâmbaş a mai spus că a solicitat Agenţiei pentru Protecţia Mediului relocarea animalului, pentru a nu crea probleme.

 
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a spus că l-a informat pe ministrul mediului despre această situaţie şi a vorbit şi cu reprezentanţii asociaţiei de vânătoare din zonă, pentru a întocmi documentaţia în vederea "extragerii ursului".
 
Borboly a recunoscut că şi oamenii sunt vinovaţi pentru că s-a ajuns în această situaţie, întrucât presupune că au hrănit animalul încă de când era mic.
 
Aceasta este a treia persoană atacată de urs în 2018, în Harghita, în celelalte cazuri victimele fiind un cioban şi un băiat de nouă ani. 

Sursa: Agerpres.ro. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii