Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:18 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scene incredibile la Arad. O fată de 12 ani a fost lovită de un tramvai. Pompierii au intervenit pentru salvarea victimei. În ce stare este fata (galerie foto)

ro

11 Jan, 2018 17:53 2881 Marime text
O fată în vârstă de 12 ani a fost călcată de un tramvai după ce a traversat strada pe culoarea roşie a semaforului, în zona Teatrului 'Ioan Slavici' din Arad. Potrivit Agerpres, victima a fost transportată la spital cu fracturi la o mână şi un picior şi traumatisme craniene, dar în stare stabilă, după ce la faţa locului au intervenit două autospeciale pentru descarcare ale ISU Arad şi o autospecială SMURD.
 

"Detaşamentul de Pompieri Arad a intervenit la locul accidentului cu două autospeciale pentru descarcerare şi o autospecială SMURD, doi ofiţeri şi şapte subofiţeri, pentru scoaterea unei minore de aproximativ 12 ani de sub roţile unui tramvai. Intervenţia a fost deosebit de dificilă. Cu ajutorul mijloacelor de pe cele două autospeciale de descarcerare s-a reuşit ridicarea vagonului de tramvai la aproximativ 30 cm de la sol, reuşindu-se extragerea minorei şi predarea acesteia în viaţă, în stare bună, stabilă, echipajului SMURD, pentru a fi transportată la UPU din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pentru investigaţii şi îngrijiri medicale", a declarat maior George Pleşca, purtător de cuvânt al ISU Arad, el adăugând că aceasta a fost una dintre cele mai dificile intervenţii ale pompierilor arădeni.

 
Victima a fost transportată la spital în stare stabilă, cu fracturi de membru superior stâng şi membru inferior stâng, dar şi mai multe traumatisme craniene.
 
Potrivit martorilor, fata care se plimba pe stradă împreună cu o colegă, se juca pe telefonul mobil, fiind mai atentă la display-ul acestuia decât la traficul rutier. Cele două fete au traversat strada pe culoarea roşie a semaforului. Vatmanul tramvaiului a claxonat de mai multe ori pentru a le atenţiona, dar nu a mai putut opri tramvaiul, iar fata lovită a fost târâtă aproximativ zece metri. Din fericire, fata nu a fost tăiată de roţile tramvaiului.
 
Dr Mircea Onel, director medical al SCJU Arad, a confirmat, pentru AGERPRES, că minora este în stare stabilă, însă nu poate da alte date, fiind în curs investigaţiile la care aceasta este supusă.
 

"Minora a suferit mai multe contuzii, despre care nu ştim încă cât sunt de grave. Se pare că suferit fracturi de membru superior stâng şi de membru inferior stâng, dar şi traumatisme craniene.A fost trimisă pentru un examen amplu la computerul tomograf şi abia după aceea vom putea şti care este starea tinerei paciente", a precizat dr Mircea Onel.

Sursa foto: Facebook/ISU Arad
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii