Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:41 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Screening gratuit pentru depistarea osteoporozei la Constanţa

ro

08 Oct, 2012 20:15 1729 Marime text

Cu ocazia Zilei Mondiale a Osteoporozei, în cadrul platformei „Împreună pentru viață, sănătate prin cunoaștere”, și în parteneriat cu reţeaua de farmacii Sensiblu, a luat startul, pe 24 septembrie, o campanie gratuită pentru depistarea pacienților cu risc de osteoporoză, prin intermediul determinărilor de osteodensitometrie.
În Constanța, testările se vor desfășura pe 10 și 12 octombrie, în Farmacia Sensiblu din Str. Soveja, nr. 25, Piața Agroalimentară Tomis 3. Adresele farmaciilor, precum și orarul după care se efectuează testările le puteți găsi pe site-ul www.impreunapentruviata.ro, la secțiunea Osteoporoză, sau pe www.sensiblu.ro.
La nivel național, campania se va desfășura în perioada 24 septembrie - 22 octombrie în farmaciile Sensiblu din Constanța și din alte 21 de orașe din țară, după cum urmează: Alexandria, Arad, Bacău, București, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Craiova, Deva, Galați, Giurgiu, Iași, Mediaș, Mureș, Oradea, Piatra Neamț, Pitești, Sibiu, Slobozia, Târgoviște şi Timișoara.
„În cadrul campaniilor de screening şi prevenire a osteoporozei derulate în farmaciile Sensiblu în anii anteriori, au fost diagnosticate câteva mii de persoane care sufereau de această afecţiune. Prin această campanie dorim să le reamintim pacienţilor noştri că este mai uşor să previi decât să tratezi, iar acolo unde este cazul, să îi ajutăm să adopte tratamentul necesar din timp, înainte ca osteoporoza să le afecteze calitatea vieţii”, declară Dan Nicolescu, Marketing Director Sensiblu.  

Boala oaselor


Osteoporoza, o boală a oaselor, fără simptome, care apare mai ales la femeile care au ajuns la menopauză, este definită în principal printr-o densitate minerală redusă la nivel osos, care duce, în timp, la o porozitate crescută a oaselor și, implicit, la risc crescut de fractură. Cea mai frecventă complicație asociată acestei boli este fractura de șold, care apare mai ales la femeile postmenopauză, cu un impact puternic asupra calității vieții acestora.
Numărul estimat de fracturi de șold în 2009, în România, era de 18.400. Majoritatea pacienţilor cu osteoporoză nu beneficiază de o abordare terapeutică adecvată.

Ziua Mondială a Osteoporozei este marcată  anual pe 20 octombrie. Determinarile de osteodensitometrie din farmaciile Sensiblu se realizeaza in baza trimiterii de la medicul de familie si a programarii prealabile.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii