Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:49 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scriitorul Eugen Burada, sub control judiciar pe cauțiune în dosarul Adinei Buzatu

ro

03 Oct, 2016 18:20 1902 Marime text
Scriitorul Eugen Burada, care a fost audiat în dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani ce o vizează și pe stilista Adina Buzatu, a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune, au declarat, astăzi, surse apropiate anchetei.
 
Potrivit acestora, cauțiunea a fost stabilită la 300.000 lei, la fel ca și în cazul Adinei Buzatu.
 
Măsura controlului judiciar pe cauțiune a fost dispusă și față de alte persoane puse sub acuzare în acest dosar, au mai precizat sursele citate.
 
Polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova, împreună cu procurori ai PCA Ploiești, au efectuat, joi, percheziții în municipiul București și în trei județe într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani.
 
Potrivit unor comunicate emise de IPJ Prahova și PCA Ploiești, 34 de percheziții au avut loc în acest dosar la domiciliile unor persoane și sediile unor societăți comerciale din municipiul București și din județele Prahova, Ilfov, Suceava, Iași, acțiunea vizând un grup infracțional specializat în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor.
 
Anchetatorii spun că, în perioada 2012-2014, persoanele bănuite ar fi creat un circuit fiscal fictiv, în vederea reducerii bazei de impozitare a sumelor datorate bugetului de stat.
 
Astfel, administratorii unui număr de 20 de societăți comerciale au înregistrat în evidențele contabile cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale având drept scop sustragerea de la plata taxelor și impozitelor. Concret, prin intermediul acestor firme ar fi fost efectuate operațiuni bancare (retrageri de numerar) pentru acte comerciale care nu ar fi avut loc în realitate.
 
"În baza facturilor emise de societățile "fantomă" controlate de suspecți, s-a creat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de aproximativ 37.950.712 lei, constând în impozit pe profit neconstituit și taxă pe valoare adăugată dedusă în mod nelegal. De asemenea, sumele de bani care au făcut obiectul acestui circuit financiar fictiv și care constituie produsul infracțiunii de spălare a banilor sunt în valoare de 117.746.750 lei", se arată în documentele citate.

 
De la adresele vizate în cadrul perchezițiilor, polițiștii au ridicat documente contabile și bancare, precum și unități informatice.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii