Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:02 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Scrisoare deschisa Octav Cozmanca s-a autosuspendat din PSD

ro

20 Sep, 2009 20:58 1622 Marime text

cozmancaoctav.jpgFacem precizarea că documentul a venit pe adresa redacţiei de pe mail-ul amos@kappa.ro

*Subsemnatul Octav Cozmâncă, membru fondator al PSD din 1990* (FSN 1990 - 1992; FDSN 1992 - 1995; PDSR 1995 - 2001 și PSD 2001 - până în prezent), Secretar Executiv, Președinte Executiv al PSD în perioada 2003 - 2005, Șeful Departamentului Administrației Publice Locale în Guvernul Văcăroiu, 1992 -1996, ministrul Administrației Publice în Guvernul Năstase, 2001 - 2003, senator timp de trei legislaturi, 1996 - 2008, *doresc să adresez următoarea scrisoare deschisă către membrii și electoratul PSD, anunțând și autosuspendarea mea din PSD potrivit art. 10, alin (11) din Statutul partidului:*

*1. **Partidul Social Democrat* - la fondarea căruia am contribuit substanțial, alături de alți lideri marcanți ai partidului - *nu mai este un partid de stânga sau chiar de centru-stânga*, așa cum pretind unii lideri din actuala conducere a *PSD*. *Iată de ce:*

a. *Unii lideri actuali ai PSD, de la centru și județe, au comportament de dreapta,* dobândind, împreună cu familiile si prietenii lor - pe căi știute de ei - averi imense, derulând afaceri dubioase, de regulă, pe seama banului public;

*b. **Decizia profund greșită a conducerii PSD, a actualului lider al partidului, de a se alia la guvernare cu Partidul Democrat-Liberal;*

  • Explicațiile date de unii lideri ai PSD, legate de apărarea „interesului național" și așa-zisa stabilitate politică, sunt simple justificări, adevărata motivare fiind *dorința unor indivizi de a parveni în funcții de demnitari* - miniștri, secretari de stat, prefecți, șefi la diverse instituții etc.;
  • Unii „lideri" ai PSD au acționat în nume personal sau a unor grupuri pentru a participa la împărțirea „mălaiului", a „cașcavalului", de a-și instala familiile și clientela politică în diverse funcții, urmărind îmbogățirea imediată.

*2. **Partidul Social Democrat nu are, din aprilie 2005, un lider autentic, recunoscut și respectat* în multe structuri de partid din județe, municipii, orașe și comune.

a. *Actualul lider al PSD a jucat la „doua capete", în special la Congresul din aprilie 2005, împreună cu alți complici,* de fapt *oameni care au trădat partidul*, precum și colegii care l-au sprijinit ani de zile pentru a obține - meritat sau nu - diverse funcții în partid, în guvern sau în diplomație. *Respectul acestui așa-zis lider a fost zero față de partid, față de colegii săi adevărați, inclusiv față de fondatorul partidului.*

b. Rezultatele acestei atitudini iresponsabile, susținute doar de orgolii, vanități si ambiții personale, stimulate de doi aventurieri politici de la Cluj (în niciun caz „Grup"), *au dus PSD la pierderea locului întâi pe eșichierul politic românesc,* fiind la mâna PDL. In prezent, *PSD a acceptat compromisuri de proporții jignitoare, inclusiv umilințe la nivel central, în multe județe și, îndeosebi, cu prilejul recentei asumări a răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.*

  • PSD putea, dacă era în opoziție și cu un lider adevărat, să aibă în prezent peste 40% în sondaje, să se situeze pe primul loc în politica românească și nu să stea la masa împărțirii ciolanului.

*3. **Partidul Social Democrat este condus, în momentul de față, de diverse grupuri de interese, clanuri sau găști,* care au hotărât și hotărăsc soarta partidului, în numele unei așa-zise democratizări a partidului.

a. Apreciez că *direcția aleasă de PSD este profund greșită*, bazându-se numai pe satisfacerea intereselor personale ale unor grupuri, ale unor baroni locali, care promovează o politică de „stat în stat". Nu se poate conduce un partid performant doar mimându-se democrația și acționând, în multe cazuri, dictatorial.

b. Este vorba de *anarhie, de haos, de disoluție a partidului*. Susțin aceasta, afirmând că *PSD nu mai are în prezent structuri viabile, organizate temeinic în peste jumătate din localități.*

*4. *Nu doresc să fiu „Gică contra", nu am fost niciodată și nu o să fiu o piază rea, dar *am făcut o analiză realistă, atentă, onestă și, în mod evident, critică pentru cei mulți care înțeleg adevărul dureros din demersul meu. *Încă mai cred că PSD poate să redevină ceea ce a fost, o adevărată forță politică a țării, cu demnitate și prestigiu, cu oameni competenți în domeniile vieții economico-financiare, politice, sociale, culturale, administrative și diplomatice.

a. *Nu am fost și nu voi fi niciodată sluga umilă a cuiva*, indiferent de rangul și importanța persoanei respective.

  • *Mi-am păstrat demnitatea și sobrietatea*, firești unui om normal, în toate vremurile și perioadele activității și în toate funcțiile publice îndeplinite.
  • *Nu am acceptat și nu voi accepta impostura, sforăriile și minciuna, agramatismul și comportamentul necivilizat al unor personaje compromise, *care, doar întâmplător, decid soarta partidului, pentru că dispun de bani.

b. *Nu accept, sub nici o formă, decizia abuzivă, contrară statutului și normelor elementare de conduită ale unui partid democratic*, adoptată de conducerea PSD, de liderul său, de a îndepărta din funcții de conducere, inclusiv excluderea din partid a unor lideri importanți din: Bistrița-Năsăud, Alba, Botoșani, Timiș, Hunedoara, Prahova, Cluj, Olt, Dolj, Iași, Neamț, Giurgiu ș.a.

  • Să adopți sau să accepți asemenea măsuri, cu câteva luni înainte de alegerile prezidențiale, este *sinucidere politică sigură a liderului PSD*, sfătuit de unii care, probabil, îi vor capul, deși aparent îl susțin.

*c. *În același timp, *sunt promovați sau băgați în seamă, de către „liderul național", unii supuși locali,* inclusiv președinți de filiale județene, care au obținut procente nesemnificative la toate tipurile de alegeri - locale, parlamentare și prezidențiale. De asemenea, sunt susținuți și încurajați oameni compromiși, lideri locali contestați, fără prestigiu politic și profesional, oameni care nu au concepții de stânga, social-democrate*, în schimb fiind obișnuiți cu puterea banului, lingușirea șefului și lustruitul clanței.*

*5. **Decizia mea de autosuspendare din PSD este motivată și temeinică. Nu părăsesc partidul și membrii săi adevărați, dar nu am nimic în comun cu indivizi care au trădat, care au privatizat partidul*, *care sunt avizi de putere, care sunt aventurieri politici și care sacrifică PSD pentru satisfacerea intereselor personale, dar și ale celor apropiați: soții, soți, copii, soacre, amante, interlopi, mafioți etc.*

*6. **Vreau să mulțumesc membrilor PSD adevărați, celor care au contribuit, de-a lungul anilor, la consolidarea și reușitele acestui partid.*

a. Este remarcabil faptul că *PSD, fiind la guvernare, a obținut la alegerile parlamentare din anul 2004 37,1% din voturi*, clasându-se, astfel, pe primul loc, în timp ce la alegerile pentru europarlamentari din 2007, PSD a avut numai *23,1%*.

b. *Doresc să mulțumesc marii majorități a senatorilor și deputaților, primarilor, consilierilor locali și județeni, membri ai PSD*, adică celor care au dus greul muncii politice pe parcursul anilor, chiar dacă, poate, unii nu vor fi de acord cu decizia mea.

c. Doresc, de asemenea, *să mulțumesc unor fondatori ai partidului și unor lideri importanți, precum*: Ion Iliescu, Oliviu Gherman, Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu, Ion Solcanu, Doru Ioan Tărăcilă, Dan Mircea Popescu, Alexandru Lăpușan, Ion Vasile, Vasile Moiș, s.a.

*7. *Desigur, *îmi pare rău că, după aproape 20 de ani, trebuie să mă autosuspend* din partid. *Eu nu am fost traseist politic, profitor sau parașutat în funcții și poziții publice, precum alți nerușinați, care calcă în picioare munca de ani de zile a sute și sute de mii de membri ai PSD, de cetățeni ai României.*

  • Îi asigur însă pe membrii adevărați ai PSD că *mă voi întoarce, dar numai atunci când Partidul Social Democrat va fi un partid cu adevărat de stânga* *sau centru-stânga, va fi condus cu adevărat de oameni politici adevărați* și nu de profitori de conjunctură, de demagogi, de oameni care promit mult și nu fac nimic concret în interesul cetățeanului, a românului obișnuit.

*8. *Pe această cale, *adresez un îndemn oamenilor serioși și demni din PSD*, *de a analiza cu responsabilitate soarta, orientarea și conduita Partidul Social Democrat,* de a decide în deplină cunoștință de cauză asupra liderilor centrali și locali, fiindcă decid pentru ei și familiile lor, pentru PSD, pentru electoratul de stânga, pentru România.

*9. **În situația în care PSD nu va redeveni, în scurt timp, prima forța politică din România, voi iniția, alături de alți oameni importanți și puternici, demersurile necesare și legale pentru constituirea Alianței naționale a forțelor democratice de stânga.* Voi face acest demers politic fără rezerve, întrucât actualele partide nu mai au credibilitate, încrederea în ele scăzând dramatic, creând o stare de lehamite generală în rândul electoratului, a cetățenilor României, care refuză - motivat - să participe la viața politică a țării, la scrutinele electorale.

  • *Sunt convins că o Alianță democratică de stânga va asigura șanse reale și va acorda respectul meritat tuturor oamenilor acestei țări:*profesori, medici, juriști, funcționari, ceferiști, militari, economiști, ingineri, constructori, muncitori și țărani, femei și bărbați, tineri și pensionari.

*Octav Cozmâncă*

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • redivivus 21 Sep, 2009 01:41 Cozmanca spune adevaruri pe care noi le stim de mult.Dar e prea tarziu.El declara ca PSD a ajuns la cheremul liderilor din teritoriu,semianalfabeti si nepriceputi,ca PSD nu mai e un partid de stanga(de parca ar fi fost vreodata)ca actuala conducere a dobandit,impreuna cu familiile si prietenii lor averi imense deruland afaceri dubioase,si ca partidul este condus degrupuri de interese,de clanuri sau gasti.Adica,o spunem noi,PSD este un partid mafiot.Ceea ce se intampla la nivel national se intampla si la Constanta.Situatia este aceeasi in toate partidele.Tot Cozmanca zice ca se va intoarce in PSD cand acesta va deveni un adevarat partid de stanga.Adica la Pastele cailor.Este ca si cum i-ai spune nevestei infidele ca te vei intoarce acasa cand va redeveni fecioara.Trebuie sa-l credem,este doar unul dintre membrii fondatori alaturi de ceilalti banditi care au clocit ouale din care au iesit alti banditi fondatori de partide care au falimentat economia nationala si democratia de tranzitie.Democratia nu se poate transforma intr- una reala fara idealuri si valori.Dar asa ceva nu exista in Romania.Cu regret,afirm ca vinovatii principali de tot ce s-a intamplat pana acum, suntem noi cetatenii,gata sa ne lasam pacaliti de demagogi ..Nu vom reusi sa facem o lume mai buna decat suntem noi insine.Partidele si politicienii ne-au pervertit,ne-au corupt.Pentru o sacose cu alimente sau cateva procente la salariu,suntem gata sa ne vindem si sufletul