Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:46 20 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se cere demisia preşedintelui CJ Gorj pentru acte de cruzime față de animale

ro

21 Dec, 2015 19:13 1895 Marime text
 
Președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, a organizat și a participat zilele trecute la „torturarea și uciderea cu cruzime a unui animal în fața unor copii instituționalizați, de vârste mici (cuprinse între 4 și 8 anișori)”. „Pentru această faptă ar trebui sancționat contravențional iar pentru supunerea copiilor la scene de o violență greu de privit până și de către un adult ar trebui să i se retragă sprijinul politic din partea Partidului Social Democrat astfel că îi cer președintelui Liviu Dragnea să facă demersurile necesare în interiorul formațiunii”, scrie pe Facebook deputatul Remus Cernea.

Mai mult, el îi cere lui Călinoiu să demareze, până la finalul mandatului său, în colaborare cu organizații neguvernamentale recunoscute pentru profesionalismul lor cu privire la protecția animalelor, o campanie de informare în școlile din județ împotriva cruzimii față de aceste animale: „De asemenea, să își ceară scuze cu privire la evenimentul sângeros și crud pe care l-a organizat și la care a participat și să ofere consiliere psihologică acelor copii care au fost expuși la scenele sângeroase și greu de privit până și de către un adult. Unii copii chiar au încercat să plece ori să nu mai privească ororile din fața lor, dar au fost ținuți pe loc!
În cazul în care domnul președinte Ion Călinoiu nu va face aceste lucruri, îi solicit demisia. Este nedemn pentru un județ să fie condus politic de către o persoană care se pretează la astfel de manifestări și care nu are capacitatea de a înțelege și de a-și asuma o faptă abominabilă, cu consecințe educaționale și psihologice grave asupra copiilor”.
 
Cernea aminteşte că psihologul Andreas Hniatiuc scrie într-un articol că “Predilecția către abuzul animalelor, chinuirea, agresarea sau uciderea acestora, indiferent dacă acestea sunt domestice sau sălbatice, este un aspect care ar trebui să ridice semne de întrebare atât celor implicați în procesul educațional, cât și acelor factori de natură socială sau civică, în sensul că acest comportament ascunde probleme emoționale sau sociale grave sau alte tulburări de ordin psihologic.” (http://www.lapsiholog.com/abuzul-animalelor-mecanisme-psiho…)
De asemenea, într-un alt articol este arătat că: “Studiile și experiența au dovedit că există o corelație strânsă între actele de cruzime asupra animalelor și cele asupra oamenilor, primele fiind semne clare ale unei psihopatii soldate adesea cu victime umane. “Criminalii… încep de cele mai multe ori prin a tortura animale”, spune Robert K. Ressler, investigator la FBI care de-a lungul carierei a elaborat numeroase profile de criminali în serie. Iar recent, studiile au demonstrat sociologilor, polițiștilor, avocaților, celor din justiție că actele de cruzime asupra animalelor merită toată atenția, întrucât de multe ori acestea sunt primele semne ale unor comportamente patologice ce sfârsesc prin omucideri sau atentate asupra oamenilor.” (http://www.adoptiicaini.ro/cruzimea-fata-de-animale-cruzim…/)

Întreaga manifestare organizată de președintele Consiliului Județean este ilegală și profund imorală. Cer autorităților locale să îi sancționeze drastic pe cei responsabili”, încheie Cernea.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii