Se întâmplă în România. Părinții nu-și mai lasă copiii să intre în clasă
Se întâmplă în România. Părinții nu-și mai lasă copiii să intre în clasăProtestul ce are drept scop siguranţa copiilor are loc începând de luni, fiind anunțat pe pagina de Facebook „29 de copii în pericol”, înființată de părinți.
„Comportamentul minorului a devenit din ce în ce mai inadecvat și mai violent: de la agresiune psihică (nenumărate apeluri telefonice și mesaje către colegi), a trecut la violență fizică asupra colegilor, la amenințări repetate de automutilare, iar acum la amenintari cu moartea. De asemenea orele de curs nu mai au coerență și cursivitate deoarece minorul vorbește peste cadrele didactice, pune muzică, se ridică din bancă, își amenință colegii, etc”, se precizează pe pagina de Facebook.
Pe aceeaşi pagină sunt postate „Gânduri de copil din clasa a-VII-a B: «Nu mai pot! M-am săturat că în fiecare zi să vin la şcoală şi să aud despre moarte şi sânge.
Îmi pare rău pentru el că este singur, dar am încercat să-l integrăm, să-l ajutăm, dar nu a fost destul. Noi am făcut un bine, de ce nu se întoarce? De ce trebuie să suferim?
Va rugăm din suflet, vrem să avem o copilărie frumoasă, de ce trebuie, de mici să ne întâlnim cu astfel de probleme?
Daţi-ne o mâna de ajutor, chiar dacă nu va suntem apropiaţi, dar sunt sigură că merităm! Am fost buni cu el, de ce trebuie să primim asta în schimb?! Nu mi se pare corect!
Va rugăm, ajutaţi-ne! Şi va promitem că nu veţi regretă, dar de ce aţi regretă dacă ajutaţi nişte copii, care sunt buni şi merită. Nimeni nu a fost că noi...»”.
Până la găsirea unei soluţii, copiii care lipsesc de la ore vor primi absenţe.
„Profesorii de la primele două ore au intrat în clasa având un singur elev, iar la ceilalţi le-au pus absente. ISJ Argeş a cerut acest lucru, precum şi că la zece absenţe li se va scădea nota la purtare”, conform unui alt mesaj publicată pe pagina menţionată.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp