Lasă "moştenire" partidul? Se pregăteşte un înlocuitor pentru Mazăre la conducerea PSD Constanţa
Lasă "moştenire" partidul? Se pregăteşte un înlocuitor pentru Mazăre la conducerea PSD Constanţa
19 Mar, 2015 22:59
ZIUA de Constanta
1957
Marime text
În aceeaşi ordine de idei, funcţia lui Decebal Făgădău ar urma să fie preluată, în urma unor alegeri interne, de deputatul Mircea Titus Dobre. Totodată, Nicuşor Constantinescu va avea, la rândul său, un înlocuitor, căci el va fi suspendat, susţin colegi de-ai săi de partid, din funcţia de preşedinte executiv după modificarea statutului PSD. Noul statut al partidului va menţiona clar ca membrii care au probleme cu Justiţia să fie automat suspendaţi din funcţiile politice. Ei, bine, locul lui Constantinescu va fi ocupat, susţin aceleşi surse, de deputatul Radu Babuş, fostul preşedinte al tineretului social-democrat din Constanţa. Nu în ultimul rând, Cristinel Dragomir rămâne pe funcţie chiar şi după acest aşa-numit seism din PSD Constanţa, adică secretar executiv al partidului.
Contactat telefonic în legătură cu acest scenariu politic, viceprimarul Constanţei Decebal Făgădău a declarat, pentru ZIUA de Constanţa: "Demisia domnului Mazăre din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a fost depusă în această seară. Ulterior demisiei nu a avut loc vreo şedinţă a Biroului Permanent - singurul în măsură să desemneze o conducere interimară. Funcţiile se ocupă prin vot în cadrul conferinţelor de alegeri, iar nu prin şopteli "pe surse". Orice altă "informaţie" legată de PSD Constanţa are caracter de zvon, bârfă sau neadevăr", a menţionat actualul preşedinte al Organizaţiei Municipale a PSD Constanţa.
Ulterior Consiliului Naţional al PSD vor avea loc alegeri în toate organizaţiile PSD din ţară.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii