Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:15 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şedinţe de BPJ în judeţ Echipa de conducere a PDL Constanţa se va deplasa în colegii

ro

06 May, 2011 19:21 955 Marime text

Democrat-liberalii constănţeni au grăbit şedinţa Biroului Permanent Judeţean de aprobare a listei celor 33 de delegaţi ai organizaţiei judeţene PDL Constanţa care vor participa la Convenţia Naţională PDL de pe 14 mai în urma căreia va fi aleasă noua conducere a partidului.

 

Astfel, şedinţa BPJ programată să aibă loc luni, de la ora 17.00, va avea loc mâine, începând cu ora 11.30. Motivul modificării survenite este acela că parlamentarii PDL nu pot fi prezenţi mereu la evenimentele din cursul săptămânii pentru că au treabă la Bucureşti.

În cadrul şedinţei de mâine, pe lângă aprobarea listei cu cei 33 de delegaţi din care zece sunt de drept (4 parlamentari, patru preşedinţi de organizaţii locale, preşedintele organizaţiei judeţene şi liderul grupului consilierilor judeţeni PDL), se va dezbate şi chestionarul de evaluare a directorilor de deconcentrate susţinuţi de PDL. Chestionarul a fost finalizat şi, se pare, va conţine în jur de zece întrebări la care vor trebui să răspundă membrii BPJ.

În şedinţa de mâine va fi aprobat şi calendarul deplasărilor membrilor BPJ în judeţ. Potrivit reprezentanţilor PDL Constanţa, în perioada următoare vor avea loc întruniri ale BPJ al PDL Constanţa în colegiile uninominale, la care vor participa şi organizaţiile locale din cadrul colegiului respectiv. Cu alte cuvinte, se apropie alegerile, iar democrat-liberalii vor ca prin aceste deplasări să intensifice activitatea de partid şi să ia pulsul electoratului din judeţ.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii