Seful DIICOT, Codrut Olaru O parte din armele de la Ciorogarla, gasite
Seful DIICOT, Codrut Olaru: O parte din armele de la Ciorogarla, gasite
Şeful Direcţiei de Investigae a Infracţiunilor de Crikminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Codruţ Olaru, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că au fost descoperite o parte din armele dispărute din unitatea de la Ciorogârla, mai multe informaţii urmând a fi date publicităţii luni. Anchetatori ai DIICOT şi ai Poliţiei au descins, duminică, în 45 de locuri din Bucurşti, Ilfov şi alte judeţe ale ţării, a precizat procurorul şef Codruţ Olaru, adăugând că luni va fi o conferinţă de presă pe acest subiect.
În 23 decembrie, acuzaţii arestaţi în dosarul privind furtul de arme de la unitatea militară de la Ciorogârla au fost eliberaţi din Penitenciarul Rahova, potrivit deciziei Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, care le-a admis solicitările inculpaţilor în acest sens.
Iniţial, Tribunalul Militar Bucureşti a prelungit măsura preventivă pentru şapte dintre acuzaţi, însă miercuri instanţa superioară a decis revocarea ei, astfel că eliberarea acestora este definitivă.
Pe fondul dosarului, magistraţii militari au audiat toţi inculpaţii, precum şi toţi martorii propuşi prin rechizitoriu de către procurori. La termenul din 11 ianuarie 2010, instanţa va discuta două cereri de expertiză invocate de decanul Baroului Bucureşti, avocatul Ilie Iordăchescu. Avocatul a precizat instanţei militare că doreşte ca expertizele să fie efectuate de către Institutul Naţional de Expertite Criminalistice (INEC) şi nu de Institutul de expertize criminalistice al IGPR.
Acesta a solicitat instanţei militare efectuarea unei expertize bio-criminalistice prin care, avocatul, a arătat că doreşte să se lămurească "dacă amprenta genetică a urmelor prelevate din câmpul infracţional corespunde cu vreuna dintre amprentele genetice ale celor doi clienţi ai mei". Iordăchescu a mai solicitat o expertiză prin care să se compare urmele papilare şi palmare ridicate de la locul infracţional cu urmele papailare şi palmare ale celor doi clienţi ai săi, respectiv Ion Petrică şi Ionuţ Gagea.
Discutarea detaliată a ambelor cereri a fost amânată de instanţa militară pentru 11 ianuarie 2010, dată la care se reiau discuţiile pe fondul dosarului Ciorogârla.
În 2 martie 2009, 11 militari au fost trimişi în judecată în cazul furtului de arme de la unitatea militară din Ciorogârla, pentru furt calificat, călcare de consemn şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Astfel, au fost trimişi în judecată sergentul Marius Tudorache - pentru furt calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, călcare de consemn şi instigare la această infracţiune, sergentul major Ionuţ Nicolae Gagea - pentru furt calificat, caporalul Ion Petrică - pentru furt calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, toţi arestaţi preventiv.
De asemenea, au fost deferiţi justiţiei caporalul Crisitian Radu, soldatul Nicuşor Niţă, caporalul Marian Tudorache, soldatul Marian Dinu, cercetaţi în arest preventiv, precum şi caporalul Constantin Marian Danciu, soldatul Daniel Gugea, soldatul Ştefan Stoilă şi sergentul Valerică Gavrilă - pentru călcare de consemn.
Procurorii au stabilit că sergentul Marius Tudorache şi-a încălcat atribuţiile specifice funcţiei de comandat al pazei pe care o deţinea, constând în neverificarea existenţei şi integrităţii lacătelor de la depozitul de armament, atât la luarea în primire şi predarea serviciului, cât şi la schimbarea santinelelor, neefectuarea verificărilor telefonice şi controalelor la posturile de santinelă şi neefectuarea în mod regulamentar a schimbării santinelelor.
De asemenea, sergentul ar fi determinant trei santinele, ce efectuau serviciul în noaptea de 27 spre 28 ianuarie, să încalce consemnul general şi particular al postului, la luarea în primire şi părăsirea postului de santinelă.
Potrivit procurorilor, militarii ce asigurau paza unităţii militare şi-au încălcat atribuţiile fie prin neverificarea existenţei şi integrităţii lacătelor de la depozitul de armament pe care îl aveau în pază şi apărare, la fiecare dintre cele două intrări în postul de santinelă, fie prin părăsirea postului de santinelă fără a fi schimbaţi în mod regulamentar într-un anumit interval de timp, fie prin neexecutarea serviciului de santinelă între anumite ore.
Valoarea totală a armelor şi a obiectelor sustrase din depozitul de armament este de peste 34.500 de lei.
Sursa: Mediafax.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp