Selfie cu Simona Halep, la BRD Năstase-Țiriac Trophy

26 Apr, 2015 12:40
ZIUA de Constanta
2007
Marime text
Turneul BRD Năstase-Țiriac Tophy se apropie de finalul unei ediții aniversare, care nu a fost lipsită de surprize, atât pe teren, cât și în afara lui, scrie romanialibera.ro.
Cu toate că nu a fost prezentă, Simona Halep s-a aflat printre fani la turneul de la București.Horia Tecău și Irina Begu s-au numărat printre cei care au încercat photo boot-ul în care își puteau face poze cu Simona Halep. O cameră improvizată în complexul Arenele BNR, în apropiere de food court, a fost dotată cu un mini laborator foto. Orice persoană, prezentă la turneul de tenis, a putut intra în această cameră și, ajutată de reprezentantele Dorna, s-a putut poza cu Simona, relatează romanialibera.ro.
Noul număr 2 mondial, Simona a fost prezentă la turneu prin cadrul campaniei umanitare pe care o susține, „Grijă pentru copii", dezvoltată de „Salvaţi Copiii România" și sprijinită de Dorna, prin care sunt strânse fonduri pentru salvarea copiilor născuți prematur.
Campaniile umanitare și sportul fac de multe ori front comun, mai mulți jucători din ATP sau sportive din WTA susținând diverse cauze. Spre exemplu Irina Begu a donat suma câștigată de la Fed Cup, în urma primirii titlului Heart Award, asociației „Up Down", care ajută persoanele cu sindromul Down.
Fanii își mai pot face poze cu Simona Halep până duminică seară, când ediția cu numărul 20 a ATP-ului de la București se va închide.
Sursa: romanialibera.ro
Sursa foto: romanialibera.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii