La botezul prinţesei Charlotte Selfie-urile, permise pentru prima dată de familia regală
La botezul prinţesei Charlotte: Selfie-urile, permise pentru prima dată de familia regală
05 Jul, 2015 22:02
ZIUA de Constanta
1923
Marime text
Selfie-urile (poze de tip autoportret) au fost permise cu prilejul botezului prinţesei Charlotte, care a avut loc în această după-amiază, fiind încălcată astfel o regulă tradiţională care interzice publicului să îi fotografieze pe membrii familiei regale britanice în timp ce merg la biserică, potrivit dailymail.co.uk. Această restricţie este ridicată, în general, doar în ziua de Crăciun. Botezul prinţesei Charlotte a avut loc în biserica St. Mary Magdalene din Sandringham, iar fotograful oficial al evenimentului a fost celebrul Mario Testino. El a relizat şi fotografiile oficiale de la logodna prinţului William cu Catherine Middleton în 2010.
Cu prilejul botezului, prinţul William, soţia lui, ducesa Catherine, şi cei doi copii ai lor, Charlotte şi George, au putut fi văzuţi pentru prima dată împreună în public. La această ceremonie religioasă au participat regina Elizabeth II a Marii Britanii şi soţul ei, ducele de Edinburgh, părinţii ducesei Catherine, Carole şi Michael Middleton, sora şi fratele acesteia, Pippa şi James Middleton, dar şi prinţul Charles de Wales, tatăl prinţului William, şi soţia acestuia, ducesa de Cornwall. Totuşi, de la această ceremonie tradiţională a lipsit prinţul Harry, fratele mai mic al prinţului William, care se află în prezent în Africa.Deşi ceremonia a fost una privată, admiratorilor familiei regale britanice le-a fost permis accesul în zona din jurul bisericii St. Mary Magdalene din Sandringham. Prinţesa Charlotte, care s-a născut pe 2 mai, ocupă locul al patrulea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, după bunicul - prinţul Charles, tatăl - prinţul William şi fratele ei mai mare - prinţul George.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii