Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:57 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Semnificaţii istorice pentru 24 august

ro

24 Aug, 2010 08:01 1367 Marime text

În 1995 a încetat din viaţă celebrul fotojurnalist de origine germană Alfred Eisenstaedt, pionier al reportajului fotografic (n. 6 decembrie 1898).

79 - Erupţia vulcanului Vezuviu a distrus oraşele Pompei, Herculaneum şi Stabiae, care au fost acoperite de lavă. A încetat din viaţă, în aceste condiţii, Plinius cel Bătrîn, istoric, filolog şi literat roman, unul dintre cei mai reputaţi enciclopedişti ai Antichităţii.


 

1787 - A izbucnit războiul ruso-turc. Austria, aliată a Rusiei, s-a angajat în ostilităţi împotriva otomanilor. Ţările Române au devenit teatrul operaţiunilor militare.


 

1820 - A încetat din viaţă Ion Budai Deleanu, scriitor, filolog şi istoric român, autor al poemului eroic-comic ''Ţiganiada'' (n. 6 ianuarie 1760).


 

1865 - S-a născut Ferdinand Viktor Adalbert Meinrad De Hohenzolern-Sigmaringen, rege al României (1914-1927), membru de onoare, protector şi preşedinte de onoare al Academiei Române (d. 20 iulie 1927).


 

1868 - A încetat din viaţă scriitorul Costache Negruzzi (n. 1808), membru fondator al Societăţii Academice Române, strălucit reprezentant al curentului naţional-popular de la "Dacia Literară" (n. 1808).


 

1874 - S-a născut compozitorul Ioan C. Bohociu, considerat fondatorul mişcării corale gălăţene (m. 18 aprilie 1944).


 

1884 - A încetat din viaţă medicul Carol Davila. A organizat serviciul sanitar militar şi ocrotirea sănătăţii publice (n. 1828).


 

1884 - S-a născut omul politic Mircea Cancicov, membru al Academiei Române. A fost ministru de finanţe al României în mai multe guverne între anii 1936-1939. (m. 1959).


 

1885 - S-a născut inginerul Ion S. Gheorghiu, membru şi vicepreşedinte al Academiei Române, unul dintre cei care au realizat hidrocentrala Dobreşti contribuind şi la aducerea gazului metan din Câmpia Transilvaniei la Bucureşti (m. 1968).


 

1899 - S-a născut Jorge Luis Borges, considerat cel mai important scriitor latino-american contemporan (m. 14 aprilie 1986).


 

1902 - S-a născut inginerul electromecanic Martin Bercovici, unul dintre pionierii planurilor de electrificare din România (m. 19 ianuarie 1971).


 

1917 - A încetat din viaţă poetul de inspiraţie tradiţională Alexe Mateevici. A scris poeziile "Cântec de leagăn" şi "Limba noastră" considerată cea mai frumoasă odă închinată limbii române. (n. 27 martie 1888).


 

1924 - S-a născut artista plastică Eva Cerbu, membră Honoris Causa a Academiei Internaţionale Tommasso Campanella, Roma în 1970. (m.1 mai 2008 )


 

1929 - S-a născut Yasser Arafat, preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene din 1994 (aceasta dată este trecută în certificatul său de naştere înregistrat la Cairo/Egipt; dupa alte surse, s-ar fi născut la 4 sau 27 august 1929); Premiul Nobel pentru pace pe 1994. (m. 11 noiembrie 2004)


 

1938 - A încetat din viaţă Nicolae Costin Maximilian, muzicolog şi profesor de muzică, fondatorul revistei "Muzica" din Bucureşti (1916) (n. 11 august 1888).


 

1944 - Este confirmată starea de beligeranţă cu Germania, printr-o declaraţie oficială de război a Guvernului român, difuzată prin radio şi publicată în presa din 25 august.


 

1979 - A încetat din viaţă pilotul german Hanna Peitsch, prima femeie căpitan de zbor din lume (n. 29 martie 1912).


 

1987 - A încetat din viaţă Boris Cazacu, lingvist şi filolog român, membru corespondent al Academiei Române (n. 15 ianuarie 1919).


 

1988 - A încetat din viaţă compozitorul şi criticul muzical Anton Dogaru (n. 17 mai 1945).


 

1990 - A murit, la New York, scriitorul Serghei Dovlatov. Autor al cărţilor "Compromisul" şi "Rezervaţia Puskin". (n. 3 septembrie 1941).


 

1991 - Gorbaciov demisionează din fruntea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.


 

1999 - A încetat din viaţă chitaristul francez de origine egipteană Alexandre Lagoya (n.21 iunie 1929).


 

2001 - A murit lingvistul Emanuel Kant Vasiliu, membru titular al Academiei Române. A fost directorul Institutului de Fonetică şi Dialectologie "Al. Rosetti" al Academiei Române între 1990-2001. (n. 7 septembrie 1929).


 

2006 - Regizorul Cristian Nemescu a murit într-un accident rutier (n. 31 martie 1979); ultimul său film, "California Dreamin' (nesfârşit)", a primit premiul Un certain regard la a 60-a ediţie a Festivalului de la Cannes (2007).

Sursa: mediafax.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii