Semnificatii istorice pentru 27 iulie
Semnificatii istorice pentru 27 iulie1793 - Robespierre intră în Comitetul Salvării Publice şi devine conducătorul acestuia. Va organiza un regim de teroare urmărind să realizeze idealul său de democraţie bazat pe virtute: "fără virtute teroarea este înspăimântătoare, fără teroare virtutea este neputincioasă"
1807 - Constantin Ipsilanti devine domn pentru a treia oară în Ţara Românească (27 iulie - 16 august 1807)
1820 - S-a născut Iosif Naniescu, mitropolit al Moldovei. A devenit, in 1888, membru de onoare al Academiei Române (m. 26 ianuarie 1902)
1835 - S-a născut Giosue Carducci, poet, prozator şi eseist italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1906 (m. 16 feb 1907)
1841 - A încetat din viaţă poetul, prozatorul şi dramaturgul rus Mihail Iurievici Lermontov, unul dintre principalii exponenţi ai romantismului rus. (m. stil vechi 15 iulie 1841)
1844 - A încetat din viaţă savantul John Dalton, chimist şi fizician britanic care a contribuit la dezvoltarea teoriei atomice a materiei. Este cunoscut ca unul dintre părinţii fizicii moderne (n. 6 septembrie 1766)
1862 - Printr-un decret al domnitorului Al. I. Cuza a fost înfiinţat Ministerul Afacerilor Externe al României
1877 - Divizia 4 - Infanterie, comandată de colonelul Alexandru Anghelescu, începe deplasarea spre frontul din faţa Plevnei
1917 - A fost încheiat un protocol între împuterniciţii guvernelor rus şi român şi ai Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România, privind depozitarea, la Moscova, a unor valori româneşti însumînd 7,5 miliarde de lei. Tezaurul României, încă nerecuperat, conţinea peste o jumătate de miliard de lei, stoc în aur al BNR, titluri, efecte, depuneri, arhive, tablouri parţinînd Pinacotecii Statului şi unor colecţionari, precum şi documente, obiecte de cult etc
1962 - A încetat din viaţă pictorul Ion Ţuculescu (n. 19 mai 1910)
1974 - Camera Reprezentanţilor a SUA decide punerea sub acuzare a preşedintelui Nixon în cadrul afacerii Watergate; la 8 august 1974, acesta îşi înaintează demisia
1990 - Proclamarea suveranităţii Republicii Belarus. Independenţa de stat este proclamată la 25 august 1991 şi se adoptă la 19 septembrie 1991 numele de Republica Belarus
2000 - A încetat din viaţă publicistul şi comentatorul radio Eugen Preda, primul director general al Radiodifuziunii Române. (1990-1994) (n. 29 septembrie 1929)
Sursa: mediafax.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp