Senat A fost modificată legea privind organizarea şi funcţionarea Avocatului Poporului
Senat: A fost modificată legea privind organizarea şi funcţionarea Avocatului PoporuluiPropunerea legislativă a fost iniţiată de senatorul PSD Şerban Nicolae şi deputaţii PSD Florin Iordache şi Eugen Nicolicea.
Potrivit proiectului, funcţia de Avocat al Poporului este asimilată ca rang cu funcţia de ministru, beneficiind în mod corespunzător de toate drepturile acestuia.
Avocatul Poporului, precum şi persoanele care au exercitat funcţia de Avocat al Poporului, îndeplinind condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituţională, la data pensionării sau recalculării pensiei anterior acordate, beneficiază de pensie calculată şi stabilită în aceleaşi condiţii cu cea a judecătorilor Curţii Constituţionale, potrivit art.71 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare.
Pensia de serviciu astfel stabilită poate fi cumulată cu indemnizaţia pentru mandatul în curs de exercitare", mai spune proiectul.
Propunerea legislativă mai are ca obiect de reglementare înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, în scopul consolidării activităţii Avocatului Poporului de apărător al drepturilor omului în domeniul controlului constituţional şi al unificării practicii judiciare.
Acestea prevăd, în esenţă, garanţii suplimentare pentru Mecanismul de Prevenire a Torturii, o serie de mijloace suplimentare pentru apărarea drepturilor unor categorii vulnerabile, reglementarea obligaţiei instituţiilor rezidenţiale de drept privat de a comunica sau, după caz, de a pune de îndată la dispoziţia instituţiei Avocatul Poporului, în condiţiile legii, informaţiile, documentele sau actele pe care le deţin, atunci când instituţia Avocatului Poporului investighează posibile încălcări ale drepturilor categoriilor vulnerabile.
De asemenea, se urmăreşte consolidarea şi consacrarea importanţei activităţii Avocatului Poporului în domeniul controlului de constituţionalitate şi al unificării practicii judiciare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp