Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:02 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SetSail Black Sea Regatta deschide sezonul de competiții de yachting din România (galerie foto)

ro

17 May, 2018 13:17 1972 Marime text
Sezonul de competiții de yachting din România se deschide vineri, 18 mai, cu regata Setsail Black Sea. La regata Setsail Black Sea sunt așteptate peste 30 de ambarcațiuni din România și Bulgaria, care și-au anunțat prezența la startul celor două zile de curse, la Marina Limanu.

Aflată la a 3-a ediție, regata Setsail Black Sea stabilește noi standarde atât în ceea ce privește nivelul competiției de yachting în România, cât și al evenimentelor organizate la țărm afterrace.

„Ne bucurăm să contribuim în continuare la creșterea yachtingului de competiție în România. Dacă în urmă cu 4-5 ani la startul unei competiții de yachting erau aprox. 15-20 de ambarcațiuni, astăzi se strâng peste 30 de ambarcațiuni, din ce în ce mai performante și cu echipaj din ce în ce mai pregătit. Câteva dintre ambarcațiuni, printre care și ambarcațiunea Setsail, Farr 40, mândria școlii noastre, se antrenează și pentru competiții internaționale. Depășim astfel prin această prezență consistentă, țări cu tradiție în lumea yachting-ului precum Italia, Croația sau chiar Grecia. Suntem de asemenea bucuroși că un număr din ce în ce mai mare de spectatori și amatori urmăresc cursele, și din ce în ce mai mulți sponsori susțin dezvoltarea acestui sport în România.”, declară Ovidiu Drugan, director al Școlii de yachting SetSail, organizatorul regatei SetSail Black Sea.


Program:
Regata Setsail Black Sea va avea trei zile de competiție intensă.
Vineri, 18 mai, este planificată cursa offshore de 60 de mile care ia startul aproape de Portul Mangalia, începând cu ora 8:30.
Sâmbătă, 19 mai sunt planificate patru curse inshore, începând cu ora 11:00. Duminică, 20 mai, cursele inshore iau startul la ora 10:00.

Premierea are loc la ora 17:00, duminică, 19 mai.
 
Despre SetSail, școala de navigație pentru conducători de ambarcațiuni de agrement, fondată de Sorin Drugan

Școala de yachting SetSail transformă oameni obișnuiți în navigatori pasionați. Cursurile teoretice se desfășoară în București. Instructorii SetSail, majoritatea lupi de mare, specialiști în domeniul predat, transformă orele de curs în experiențe captivante.

"Când am deschis școala de navigație, acum 8 ani, yachtingul era un sport practicat într-o castă mai degrabă restrânsă. Ne-am propus să promovăm acest sport complex și să contribuim la dezvoltarea comunității de yachting prin cursuri de yachting și regate. Avem deja peste 1.300 de elevi, dintre care mulți ne sunt colegi de echipaj, competitori sau chiar instructori în școală.", a declarat Ovidiu Drugan, director SetSail.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii