Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:14 26 08 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sezon estival fără salvamari pe plajele litoralului

ro

13 May, 2014 09:26 1469 Marime text

Guvernul refuză să aloce bani pentru plata salvamarilor şi a posturilor de prim ajutor de pe litoral după ce în ultimii trei ani finanţarea a fost asigurată din fondul de rezervă al Executivului. Cei aproape 400 de salvamari trebuie plătiţi de acum încolo de către primării, însă acestea nu au alocat şi nici nu au bani pentru finanţarea activităţii de salvare şi prim ajutor a turiştilor care vor veni la plajă.
Sezonul estival începe cu stângul pentru sutele de salvamari care vară de vară asigură protecţia turiştilor de pe plajele litoralului. Dacă în anii trecuţi, după proteste mediatizate, salvamarii reuşeau să obţină banii la sfârşitul sezonului, prin hotărâre de guvern, acum, ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, l-a informat în scris pe preşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, că finanţarea serviciilor publice de salvare acvatică-salvamar şi a posturilor de prim ajutor trebuie asigurată din bugetele locale.Suma necesară pentru plata celor 400 de salvamari este de aproape un milion de euro.„Suntem în aer, pur şi simplu nu mai există finanţare şi fiecare primărie trebuie să o asigure din fonduri proprii” a fost reacţia vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir. Viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, spune însă că „primaria nu a alocat bani de la buget pentru activitatea celor peste 100 de salvamari din Mamaia şi nici nu are de unde”. Iar primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, exclude şi el posibilitatea finanţarii activităţii de salvamar pentru că „ plajele sunt ale Apelor Române şi cel care trebuie să asigure finanţarea este Ministerul Mediului”.
Sursa: EVZ
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii