Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:18 09 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa

ro

12 Jan, 2011 00:25 1873 Marime text
12947589207432857815.jpgCreştinii ortodocşi l-au sărbătorit astăzi, 11 ianuarie, pe Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieţii de obşte. Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare este şi ocrotitorul spiritual al Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, împreună cu Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor. La final, Întâistătătorul Eparhiei Tomisului a spus că Sfântul sărbătorit astăzi rămâne un model pentru monahii din toate timpurile: „Viaţa Sfântului Cuvios Teodosie cel Mare este o candelă aprinsă. Postirea sa, rugăciunea sa şi pilda sa de vieţuire sunt pentru monahi un îndreptar. El este părintele care a adunat în jurul său mulţime de fraţi şi monahi. El a învăţat cu cuvântul şi cu fapta. A arătat că înţelepciunea se dovedeşte dreaptă din faptele ei, după cum spune înţeleptul Solomon. A arătat că moartea este uşă spre viaţă şi cu adevărat a făcut să înflorească pustia ca şi crinul. Cei 693 de vieţuitori din mănăstirea sa sunt o mărturie că dragostea adună şi dragostea face ca toate să se împlinească", după cum informează Radio TRINITAS.

Sursa: Basilica.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii