Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:15 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sfinţii patruzeci de mucenici. Pilda legionarilor creştini

ro

09 Mar, 2014 02:22 3465 Marime text
sfintii patruzeci de muceniciSfinţii patruzeci de mucenici (+ 320) – Aceşti sfinţi mucenici au pătimit în oraşul Sevastia din Armenia, în timpul domniei împăratului Liciniu (307-323), la ordinul guvernatorului Agricola. Cei 40 erau originari din Capadocia şi erau legionari în trupele din subordinea lui Agricola. Acesta din urmă dorind să facă pe plac împăratului Liciniu (care domnea peste partea de Răsărit a Imperiului Roman şi intrase în conflict cu cumnatul său, Sfântul Constantin cel Mare – împărat peste partea de Apus a Imperiului Roman, de aceea a pornit o persecuţie împotriva creştinilor din teritoriul pe care îl stăpânea) a cerut ca toţi legionarii săi să jertfească idolilor, iar cei care nu au făcut acest lucru, declarându-şi credinţa creştină au fost arestaţi. Între soldaţii care au mărturisit că sunt creştini s-au aflat şi cei patruzeci de mucenici care după opt zile de arest au fost scoşi la judecata lui Agricola. Au fost chinuiţi în nenumărate rânduri, dar au răbdat. Până la urmă, Agricola a dat poruncă să fie scufundaţi în apa unui iezer de lângă cetate, aproape îngheţată, căci era iarnă. Se spune că unul dintre ei nu a mai rezistat şi, renunţând la credinţă, a ieşit din apă şi a fost dus într-o baie caldă, dar a murit. Unul dintre soldaţii de pază, în acea noapte, a văzut cum o lumină cobora din cer, încălzind aerul deasupra iezerului şi patruzeci de cununi luminoase au coborât din cer asupra mucenicilor. Văzând că o cunună nu are deasupra cui să se aşeze, paznicul cel treaz s-a aruncat în apă, cerându-I Domnului să-l numere şi pe el în ceata Sfinţilor Mucenici. Mânios, Agricola a poruncit să le fie zdrobite gleznele. Sfinţii şi-au încredinţat duhul Domnului. Trupurile le-au fost arse şi oasele aruncate în lac, dar se spune că, după trei zile, Sfinţii s-au arătat Episcopului Petre, cerându-i să-i scoată din apă. Creştinii s-au dus noaptea şi oasele au strălucit în apă, ca stelele, arătându-le unde sunt. Le-au scos şi le-au îngropat cu cinste, la loc cuvenit. Numele lor sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Heracliu, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudiu, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghiu, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domiţian, Gaiu, Leontie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valeriu, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie. O parte din moaştele lor se aflau şi în capela familiei Sfântului Vasile cel Mare.
sursa:basilica.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii