„Siguranţa în şcoală", prioritatea poliţiştilor constănţeni
„Siguranţa în şcoală", prioritatea poliţiştilor constănţeniPrevenirea conduitelor violente în rândul minorilor şi aplicarea cu operativitate a unor măsuri de corecţie pentru minorii autori de infracţiuni pot determina, cu un grad mare de reuşită, formarea unor generaţii de tineri care resping tentaţiile ilicite şi anturajele delicvente.
Astfel, la Şcoala Generală numărul 39 „Nicolae Tonitza" din municipiul Constanţa, specialişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Compartimentul de Informare şi Educaţie Rutieră şi poliţiştii de ordine publică din cadrul secţiei 4 Poliţie, au desfăşurat activităţi preventive.
Aceştia au distribuit materiale informativ-preventive pe linia prevenirii delicvenţei juvenile şi a prevenirii victimizării minorilor, răspunderea penală şi contravenţională a minorilor şi noţiuni de educaţie rutieră în vederea prevenirii implicării acestora în evenimente rutiere.
Elevilor li s-a spus să nu urce în lift cu persoane necunoscute, să nu se joace în locuri virane, să nu se afişeze ostenativ cu bijuterii ori telefoane mobile; să nu accepte invitaţia de a urca în maşina persoanelor necunoscute şi să nu dea relaţii despre valorile pe care le deţin în locuinţă; să se confeseze părinţilor în legătură cu faptele sau comportamentul unor persoane suspecte; să nu stabilească relaţii ocazionale şi nu accepte fără discernământ compania şi anturajul unor persoane necunoscute, cu un comportament dubios a căror intenţii pot fi imprevizibile; să evite deplasările la ore târzii din noapte, pe străzi neiluminate sau zone periferice; să circule numai pe trotuare; să nu staţioneze pe bordura trotuarelor deoarece se pot dezechilibra şi cădea în faţa maşinilor; să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje; să traverseze numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestuia pe la colţul străzilor şi numai după ce s-au asigurat; să nu se joace pe partea carosabilă a drumurilor publice şi să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii.
Activităţile derulate în scop preventiv, au constat în discuţii interactive cu aceştia, iar poliţistul de proximitate din zonă, prin discuţii purtate cu conducerea unităţii de învăţământ a luat cunoştinţă de toate problemele cu care se confruntă aceştia, în vederea analizării cauzelor şi împrejurărilor favorizante pentru remedierea tuturor problemelor apărute.
Prelucrarea problematicii şi solicitările apărute în cadrul unităţilor de învăţământ vor fi discutate lunar, conform protocolului încheiat între IPJ Constanţa şi ISJ Constanţa, în cadrul şedinţei grupului de lucru.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp