Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:31 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sile Cămătaru şi alte două persoane, arestaţi preventiv în dosarul de proxenetism

ro

09 Nov, 2014 08:36 1658 Marime text
Potrivit Mediafax, Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, şi alte două persoane au fost arestaţi preventiv, ieri, de Judecătoria Sectorului 1, pentru proxenetism, în cazul altor 19 persoane reţinute în acelaşi dosar, instanţa dispunând măsura arestului la domiciliu sau controlul judiciar.

Procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 au reţinut 22 de persoane în urma percheziţiilor care au avut loc vineri în Bucureşti şi nouă judeţe, la locuinţele unor persoane suspectate de proxenetism şi la cazinouri din Capitală, unde ar fi racolat clienţi, majoritatea cetăţeni străini, de la care ar fi cerut între 100 şi 700 de euro pentru a întreţine acte sexuale cu prostituate.

Astfel, au fost reţinuţi Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, Adrian Panduru, zis Limbă, Teodor Ion, zis Teo, Adrian Cătălin Panduru, Victor Ionescu, Florentina Dragomir, Miruna Raluca Aleca, Elena Răileanu, Mihaela Manu, Sebahattin Olgun, Julya Mazirov, Haim Mordechai Rosenstein, Liron Halevi şi Lucia Estera Schwartz, scrie Mediafax.

De asemenea, procurorii i-au reţinut pe Alexandru Boboruţă - administratorul unui salon de masaj, Amiran Dzanashvili, Mazal Tov Israel şi Mohamad Mounir Zahi - toţi din conducerea unor cazinouri, unele care funcţionează în incinta unor hoteluri de lux din Capitală. În acelaşi dosar au fost reţinute patru angajate de la departamentele de Relaţii Publice ale unor cazinouri de lux - Denisa Elena Alexandru, Carmen Corina Stanciu şi Simona Muraru şi Adina Iris Belciu.

Tot ieri, procurorii au cerut Judecătoriei Sectorului 1 să emită mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile pentru cele 22 de persoane, însă judecătorul de drepturi şi libertăţi a admis propunerea şi a emis mandate de arestare preventivă doar pentru Vasile Balint, Adrian Panduru şi Julya Mazirov.

În cazul celorlalte 19 persoane reţinute, instanţa a dispus măsura arestului la domiciliu sau cercetarea în libertate sub control judiciar.

Sursa: Mediafax
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii