Simona Halep a pierdut finala de la Roland Garros în fața Mariei Sharapova
Simona Halep a pierdut finala de la Roland Garros în fața Mariei Sharapova
07 Jun, 2014 19:19
ZIUA de Constanta
2834
Marime text
Finala feminină a turneului de la Roland Garros a fost castigată în setul decisiv, încheiat cu scorul 6-4, de Maria Sharapova. Primul set a fost câștigat de Maria Sharapova cu scorul de 6-4, iar al doilea, de Simona Halep cu 7-6.
Jucătoarea Simona Halep, 22 de ani, locul 4 WTA şi a patra favorită, s-a calificat în finala de la Roland Garros, după ce a învins-o, joi, scor 6-2, 7-6 (4), pe germanca Andrea Petkovici (27 WTA), devenind prima sportivă din România ce ajunge în ultimul act a acestei competiţii după 34 de ani.
Jucătoarea rusă, în vârstă de 27 de ani, fost număr 1 mondial în 2005, este la a treia finală consecutivă pe zgura parziană, unde a câştigat în 2012 şi a fost învinsă în 2013, de americanca Serena Williams. În afară de Roland Garros, Şarapova a cucerit trofeul la celelalte trei turnee de Grand Slam, Australian Open (2008), Wimbledon (2004) şi US Open (2006). A mai fost finalistă la Australian Open (2007 şi 2012) şi la Wimbledon (2011).
Maria Şarapova a câştigat 53 din ultimele 57 de meciuri jucate pe zgură. În total, rusoiaca are în palmares 31 de turnee şi a mai fost de 22 de ori finalistă, acumulând peste 29 de milioane de dolari din premii.
Jucătoarele Simona Halep şi Maria Şarapova s-au mai întâlnit până în prezent de trei ori, în 2012, la Indian Wells şi Beijing, şi anul acesta în finala turneului de la Madrid, în toate meciurile impunându-se sportiva din Rusia.
Sursa foto: bbc.co.uk
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii