Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:56 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Halep Am fost nervoasă înainte de meciul cu Na Li

ro

31 Aug, 2011 17:02 1113 Marime text

Performera celei de-a doua zile de la US Open spune că a avut emoţii înainte de partida cu deţinătoarea titlului de la Roland Garros.

Simona Halep, care a reuşit s-o elimine pe Na Li, favorita numărul 6 şi câştigătoarea de la Roland Garros în primul tur la US Open, a declarat, miercuri, că a avut emoţii înainte de meci, însă şi-a dorit doar să se bucure de joc, informează site-ul oficial al turneului de la Flushing Meadows, citat de Mediafax.

"Nu a fost uşor să joc împotriva unei câştigătoare de Grand Slam, deoarece are un nivel foarte ridicat. Am avut emoţii. Am fost nervoasă înainte de meci. Dar, mi-am dorit doar să mă bucur de joc, să simt mingea şi să evoluez cât pot de bine. Şi a fost bine", a declarat Halep, care a jucat accidentată la gleznă.

Na Li a fost extrem de dezamăgită de eliminarea în primul tur: "Este un sentiment teribil. În ultimii doi ani am pierdut în primul tur aici, la Indian Wells şi la Miami. Mi-am dorit să am evoluţii foarte bune după Roland Garros, dar nu este uşor. Astăzi mi-am pierdut şi încredere în mine pe teren", a spus Li Na.

Simona Halep a eliminat-o pe chinezoaica Na Li, câştigătoarea de la Roland Garros, în primul tur la US Open, ultimul Grand Slam al anului. Halep a trecut de Na Li, scor 6-2, 7-5, după 94 de minute de joc. Eliminarea câştigătoarei de la Roland Garros este a doua surpriză produsă de o româncă la US Open, după ce Alexandra Dulgheru a trecut de Petra Kvitova, învingătoarea de la Wimbledon.

În turul doi, Halep va juca în compania sportivei spaniole Carla Suarez Navarro.

Pentru calificarea în turul doi la US Open, Simona Halep va încasa 31.000 de dolari.

Sursa: Realitatea.net
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii