Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:00 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sinaxar 2 decembrie 2015 Patimile sfinţilor pomeniţi azi de ortodocşi. Pentru ce au fost trecuţi în calendare

ro

02 Dec, 2015 02:35 1934 Marime text
Sfântul Proroc Avacum a trăit cu 600 de ani înainte de Hristos. A fost fiul lui Asafat, din seminţia lui Simeon.

A prorocit despre robia Ierusalimului, despre pustiirea bisericii şi luarea poporului în robie. Prorocul Avacum a murit cu doi ani înainte de întoarcerea iudeilor din robie. Din Sinaxar aflăm că „odată el a făcut fiertură şi a dumicat pâine în vas şi a zis către cei din casă: "Eu mă duc departe şi de voi zăbovi, voi să duceţi pâine secerătorilor". Acestea zicând, a ieşit din casă şi i s-a arătat îngerul Domnului pe cale şi i-a zis: "Avacume, du prânzul pe care-l ai, lui Daniil în Babilon, în groapă cu lei". Şi apucându-l îngerul Domnului de creştet l-a ridicat de părul capului şi l-a dus în Babilon deasupra gropii, în sunetul duhului sau, în depărtare de două mii două sute şaizeci şi cinci de stadii şi a strigat Avacum zicând: "Daniile, Daniile, primeşte prânzul pe care ţi l-a trimis ţie Dumnezeu". Şi Daniil a zis: "Ţi-ai adus aminte de mine, Dumnezeule şi n-ai lăsat pe cei ce Te iubesc pe Ţine". Şi sculandu-se Daniil a mâncat. Iar îngerul lui Dumnezeu iarăşi a pus pe Avacum la locul lui în pământul iudaic”.

În Vechiul Testament întâlnim în trei capitole, cartea Prorocului Avacum.

Sfânta Muceniţă Miropia s-a născut în cetatea Efesului, din părinţi creştini. Mergea adeseori la mormântul Sfintei muceniţe Ermionia, una din fetele Sfântului Apostol Filip, din ale cărei sfinte moaşte lua mir şi îi damaduia cu el pe cei neputincioşi.

În vremea lui Numerian a fost ucis ostaşul creştin Isidor. Sfânta Miropia a luat noaptea trupul mucenicului şi l-au pus într-un loc însemnat. Aflând Numerian că trupul aceştia a fost furat, a poruncit să fie chinuiţi străjerii. Văzând Sfânta Miropia cum erau chinuiţi străjerii şi-a zis: "Dacă aceştia pătimesc aşa pentru mine, care am luat pe ascuns trupul mucenicului, şi vor fi tăiaţi, apoi amar va fi mie la judecată lui Dumnezeu, căci se va munci sufletul meu, că una ce am fost pricinuitoarea uciderii acestor oameni". Şi îndată a strigat către dânşii: "O! prietenilor, trupul pe care l-aţi pierdut, eu l-am luat, pe când voi dormeaţi". La auzul acestor cuvinte, Numerian a poruncit să fie ucisă. Înainte de a-şi da duhul, i s-a arătat Isidor spunându-i: "Pace ţie, Miropie, s-au auzit rugăciunile tale de către Dumnezeu, căci iată vei fi împreună cu noi şi vei primi cununa cea gătită ţie".
Sursa: Calendar Ortodox



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii