Sinaxar 4 noiembrie 2015 Ce a putut face un soldat de a fost trecut în rândul sfinţilor
Sinaxar 4 noiembrie 2015: Ce a putut face un soldat de a fost trecut în rândul sfinţilor
04 Nov, 2015 02:29
ZIUA de Constanta
2220
Marime text
Sfântul Ioanichie cel Mare s-a născut în Bitinia şi a trăit în timpul împăratului Leon Isaurul (717-740).
În tinereţe a luptat pentru distrugerea icoanelor. A renunţat la iconoclasm în momentul în care un călugăr, care apără cultul icoanelor, i-a spus pe nume, deşi se vedeau pentru prima dată.
Sfântul Ioanichie cel Mare a fost şi un soldat remarcabil, reuşind să-i salveze viaţă împăratului într-o lupta cu bulgarii.
S-a retras din armata după încheierea luptei cu bulgarii şi a ales să-şi petreacă viaţă în mănăstire. După ce vieţuieşte în câteva mănăstiri, decide să se retragă în pustiu. După un timp petrecut în pustiu, se stabileşte mai întâi în Muntele Conturiului, iar apoi în Muntele Olimp.
Din cauza invidiei, un monah a încercat să-l otrăvească, altul i-a dat foc chiliei, un altul să-l străpungă cu toiagul, însă, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu a rămas în viaţă.
A fost un luptător pentru cinstirea sfintelor icoane. Împreună cu patriarhul Metodie şi cu împărăteasa Teodora, a restabilit cinstirea sfintelor icoane.
Potrivit Tradiţie, Sfântul Ioanichie se ridică de la pământ în vremea rugăciunii sale, devenind nevăzut.
A trecut la cele veşnice în jurul anului 846.
Sursă: CrestinOrtodox.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii