Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:29 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sinaxar 8 decembrie 2015 Ortodocşii prăznuiesc un renumit izbăvitor de boli și făcător de minuni

ro

08 Dec, 2015 01:52 1955 Marime text
Sfântul Cuvios Patapie a trăit în sec. al VII-lea fiind originar din Tebaida Egiptului.

Văzând încă de timpuriu deşertăciunea lumii a ales viaţă călugărească, nevoindu-se mulţi ani în pustia Egiptului. Aici s-a închinat vieţii monahale, urmând lui Hristos şi petrecând întru toate nevoinţele trupului şi duhului spre curăţirea de patimi a omului lăuntric. Auzind oamenii despre virtuţile Sfântului Patapie, au început să vină în număr mare la locul de nevoinţă al sfântului, spre a dobândi de la el ajutor şi alinare vieţii lor chinuite. Temându-se însă de lauda oamenilor şi gândind că se va putea ascunde mai bine de oameni în mijlocul unei marii metropole decât în pustie, a mers la Constantinopol. Aici şi-a ridicat o mică colibă în apropiere de Biserica Vlaherne. Ascuns în spatele zidului colibei lui şi necunoscut de nimeni, el şi-a continuat viaţa lui de nevoinţă sihăstrească ca şi când ar fi fost în pustie.

Însă lumina nu poate fi ascunsă sub obroc. A venit la Sfântul Patapie, purtat de rânduiala dumnezeiască, un copil orb din naştere. Sfântul Patapie s-a milostivit de el, s-a rugat lui Dumnezeu, iar copilul şi-a recăpătat vederea. Minunea această l-a făcut cunoscut şi vestit pe Sfântul Patapie în tot Constantinopolul, iar oamenii au început din nou să-l caute în număr mare pe cuvios spre a dobândi vindecare, mângâiere, şi povaţa. Sfântul Patapie l-a vindecat pe un înalt demnitar de idropică făcând semnul crucii asupra lui şi ungîndu-l cu untdelemn sfinţit. Făcând cu mâna semnul crucii asupra unui tânăr, el a scos din el un diavol care îl chinuise vreme îndelungată. Multe alte minuni a săvârşit Sfântul Patapie, toate cu rugăciunea, întru Numele lui Hristos, şi prin semnul Sfintei Cruci.

Potrivit Tradiţiei, moaştele Sfântului Patapie au fost aşezate într-o cripta, la o mănăstire, pentru a fi ferite de profanare. Cripta se află lângă un paraclis în care se oficiau slujbe în cinstea sfântului. În anul 1904, când s-a purces la lărgirea spaţiului liturgic, s-au dărâmat pereţii şi s-au descoperit moaştele Sfântului Patapie.
La Catedrala episcopală din Galaţi este prezentă o rasă care a aparţinut Sfântului Patapie.
Sursa: CrestinOrtodox.ro



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii