Sindicalistii, chemati la negocieri
Sindicalistii, chemati la negocieriGuvernul Boc încearcă să stăvilească valul protestelor şi cheamă sindicaliştii la negocieri. O primă întâlnire are loc în această dimineaţă, la Ministerul Muncii, unde sindicaliştii vor prezenta amendamente la Legea pensiilor.
La discuţii sunt aşteptaţi liderii mai multor confederaţii sindicale, precum şi cei ai ministerelor Muncii şi al Finanţelor.
Cel mai târziu la sfârşitul săptămânii, sindicaliştii se vor întâlni si cu premierul Emil Boc. Acesta a demarat negocierile vineri, când a intrat în mijlocul manifestanţilor. Oamenii l-au întâmpinat atunci cu un bulgăre de zăpadă.
Sursa.antena3.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp