Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:56 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sindicat OMNIA „Cerem demiterea conducerii Penitenciarului Poartă Albă“

ro

14 Oct, 2016 10:40 2562 Marime text
Sindicatul Omnia din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a emis un comunicat de presă în care cer măsuri urgente de protecție a personalului întrucât, susţin ei, acesta este expus unor pericole greu de imaginat. 

„Administrația Națională a Penitenciarelor a făcut public, astăzi 14.10.2016, incidentul în care o angajată de la Penitenciarul Poartă Albă a fost sechestrată cu intenția de a fi violată de către doi deținuți extrem de periculoși. N-a făcut însă publice și condițiile în care această grozăvie a fost posibilă: tolerarea abuzurilor la nivel de management, lipsă de personal și lipsă celor mai elementare mijloace și proceduri de siguranță pentru personal. Personalul din penitenciare este expus unor riscuri profesionale și personale greu de imaginat de către cineva care nu lucrează în fiecare zi cu tâlhari, criminali, violatori și alte categorii de infractori; în cea mai mare parte recidiviști. Agresiunile asupra personalului se întâmplă la locul de muncă și se întâmplă în comunitate, atunci când aceștia se întâlnesc cu foști deținuți. Angajații sunt atacați chiar și în propria casă, iar nu puține cazuri sunt cele în care bunuri le sunt distruse și sunt agresați în public“, spun reprezentanţii Sindicatului Omnia. 
  
„Deși de-a lungul timpului au fost reclamate numeroase abateri ale conducerii Penitenciarului Poartă Albă, foarte multe în legătură cu modul în care coordonează siguranță misiunilor în interiorul și exteriorul penitenciarelor, acestea au fost ignorate. Cazul cel mai recent ignorat este cel al unui deținut favorizat care părăsea când vroia punctul de lucru fără să se știe ce face. Putea să facă orice, așa cum s-a dovedit că au încercat cei doi susamintiti. Aproximativ 280 de posturi mai sunt necesare, conform estimărilor ANP, pentru a putea fi asigurate în condiții optime misiunile la Penitenciarul Poartă Albă. Altfel grozăvii că cea de ieri se pot întâmplă oriunde  și oricând din lipsă personalului care să asigure toate activitățile în condiții de siguranță pentru personal și pentru persoanele deținute. Și acest aspect ar fi trebuit să fie o prioritate pentru conducerile Ministerului Justiției, Administrației Naționale a Penitenciarelor și a Penitenciarului Poartă Albă“, mai susţine sindicatul. 
  
„Cadrul normativ privind protecția personalului din penitenciare este o glumă sinistră. Iar mijloacele tehnice și procedurile prin care această se realizează la locul de muncă sunt, atunci când există măcar cu numele, depășite și nefuncționale. Lipsesc mijloace de protecție individuală, de alarmare sau de intervenție. Chiar și banalele sisteme de alarmare individuală se dovedesc imposibil de achiziționat, ANP returnând bani la buget. Cerem măsuri urgente de protecție a personalului. Cerem îmbunătățirea condițiilor de lucru. Cerem eliminarea deficitului de personal. Cerem demiterea conducerii Penitenciarului Poartă Albă“, au mai spus cei din Sindicat. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii