Sindicatul Liber al Salariaților din Administraţia Publică Constanţa, solidar cu greva funcționarilor
Sindicatul Liber al Salariaților din Administraţia Publică Constanţa, solidar cu greva funcționarilorSindicaliștii transmit că susţin revendicările colegilor din administraţia publică locală, respectiv:
- acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală – acolo unde resursele bugetare permit acest lucru, revendicare prin care se elimină discriminarea salariaţilor care deşi îşi desfăşoară activitatea în aceeaşi instituţie, nu sunt beneficiarii acestui drept acordat din bugetul local,
- acordarea voucherelor de vacanţă pentru personalul din administraţia publică locală,
- acordarea unei creşteri salariale de 25 % pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din administraţia publică locală,
- eliminarea în totalitate a prevederilor art.3¹ alin.4 din OUG nr.20/2016.
”Precizăm că acţiunea noastră de solidaritate faţă de demersurile întreprinse de F.N.S.A nu vizează în nici un fel conducerea Primăriei municipiului Constanţa, ci prin acest comunicat de presă ne exprimăm indignarea faţă de Guvernul României care are obligaţia de a soluţiona urgent problemele majore cu care se confruntă personalul din administraţia publică locală, categorie care a fost şi rămâne cea mai prost plătită din sistemul bugetar”, arată într-un comunicat premis presei de SLSAP Constanța.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp