SOCI 2014 Una dintre cele două nave americane trimise în Marea Neagră a eşuat
SOCI 2014: Una dintre cele două nave americane trimise în Marea Neagră a eşuat
19 Feb, 2014 02:32
ZIUA de Constanta
3543
Marime text
Fregata USS Taylor, una din cele două nave americane trimise în Marea Neagră pe durata Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, a eşuat şi a trebuit să ancoreze într-un port din Turcia pentru a evalua pagubele, a anunţat marţi marina americană.
Fregata USS Taylor se află în prezent în portul Samsun, pe coasta de nord a Turciei, unde face obiectul unei "inspecţii pentru evaluarea pagubelor, după ce a eşuat pe 12 februarie", a afirmat US Navy într-un comunicat, citat de Agerpres.
Incidentul s-a produs când vasul se pregătea să intre în portul Samsun pentru a se alimenta cu combustibil, a precizat un purtător de cuvânt al comandamentului US Navy în Europa. A fost demarată o anchetă, potrivit sursei amintite.
În urma accidentului nu s-au înregistrat răniţi printre cele 200 de membri ai echipajului, însă elicele navei au fost avariate, a menţionat purtătorul de cuvânt, Philip Rosi.
Pe durata sejurului în Marea Neagră, cele două vase americane au ca misiune să conducă "operaţiuni de securitate maritimă", potrivit Navy.
Cealaltă navă este USS Mount Whitney, nava amiral a flotei americane din Mediterana (Flota a VI-a), cu 300 de oameni la bord.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii