Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:21 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Social-democratul cu apartament şi Logan şi liberalul-militar cu economii din normă de hrană

ro

04 May, 2016 22:15 2669 Marime text
Spre deosebire de Radu Mazăre care îşi parca iahtul în living, pe malul lacului Siutghiol, actualul candidat al PSD pentru Primăria Constanţa locuieşte într-un apartament de 65 mp din cartierul constănţean Tomis Nord. Imobilul a fost cumpărat în anul 2006, iar social-democratul deţine 50% din apartament, cealaltă jumătate revenindu-i soţiei sale. Conform celei mai recente declaraţii de avere pe care a completat-o Decebal Făgădău (12.06.2015), în 2013 acesta a moştenit un apartament cu o suprafaţă de 62 de mp situat pe Bulevardul Tomis şi un teren intravilan de 1000 mp în cartierul constănţean Palazu Mare.

Singurul autoturism din parcarea familiei Făgădău este o Dacie Logan şi aceea moştenită în 2007. Actualul primar interimar nu deţine bunuri sub formă de metale preţioase şi nici nu are sume sau bunuri, cu o valoarea mai mare de 3000 de euro, înstrăinate altor persoane. Acesta are 200.000 lei cash şi un credit contractat în anul 2006 la OTP Bank, scadent în 2026, în valoare de 38.000 franci elveţieni (26.276 CHF, sold în luna mai). Până de curând, veniturile acestuia erau alcătuite din indemnizaţia primită de la Primăria Constanţa de aproape 42.000 lei/an , din salariile soţiei obţinute de la SC Pozitron Medical Investigations SRL (41.610 lei/an ), SC Cardioscan SRL (30.000 lei/an ) şi SC Poseidon Management SRL (491 lei ) şi din alocaţiile celor doi copii (1000 lei/an). În urmă cu câteva luni, soţia lui Făgădău a demisionat din funcţia pe care o deţinea la SC Pozitron Medical Investigations SRL.
 
În ce priveşte declaraţia de interese, această ne arată că Decebal Făgădău era, la dată semnării acesteia (01.07.2015), membru în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul A.D.I. Zona Metropolitană Constanţa şi membru în Consiliul Eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului. Nu în ultimul rând, Decebal Făgădău este preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD Constanţa, preşedinte executiv al Organizaţiei Judeţene a partidului şi membru al Consiliului Naţional al PSD.
 
După absolvirea studiilor, Decebal Făgădău (PSD) se angajează la una dintre societăţile deţinute de Radu Mazăre, Sorin Strutinsky şi Nicuşor Constantinescu, apoi devine membru al PSD (2004). În anul 2006 este numit directorul Complexului Muzeal de ştiinţe ale Naturii, iar din 2009 a fost viceprimar în echipa lui Radu Mazăre. Din 2015 este primarul interimar al Constanţei, în urmă demisiei fostului sau şef.

Chiverniseală unui militar

Conform declaraţiei de avere completată pe 9 februarie 2016, în anul 2008 Vergil Chiţac (PNL) şi soţia să au cumpărat un teren intravilan în localitatea Eforie Nord, cu o suprafaţă de 340 mp , un apartament de 74 mp în Constanţa şi au reuşit şi să construiască o casă de locuit în Eforie Nord, cu o suprafaţă de 160 mp . Cu toate acestea, amiralul nu are credite contractate la bănci şi nici datorii către terţi. Ba dimpotrivă, la BRD există un cont curent deschis în 2007 şi un depozit bancar deschis în 2014 ale căror şolduri arată economii în valoarea de 80.000 lei , respectiv 150.000 lei.
 
Militarul conduce un autoturism marca Hiunday fabricat în 2008 pe care, de asemenea, l-a cumpărat. Singurele venituri ale familiei Chiţac au fost reprezentate de solda acestuia primită în calitate de profesor universitar, rector şi comandant al Academiei Navale Mircea cel Bătrân din Constanţa (115.189 lei/an ) şi de salariul soţiei, angajată în cadrul aceleiaşi instituţii (22.375 lei/an ). Pe lângă acestea, soţii Chiţac au economisit şi banii alocaţi normei de hrană în valoare de 14.199 lei/an, respectiv 7.523 lei/an.
 
Conform declaraţiei de interese semnată la aceeaşi dată, Vergil Chiţac este preşedintele Asociaţiei Civice pentru Constanţa. Ulterior momentului publicării celor două declaraţii, Vergil Chiţac s-a înscris în PNL şi a devenit preşedintele Organizaţiei Municipale a partidului.

 
În 1986, imediat după absolvirea studiilor universitare, Vergil Chiţac (PNL) se angajează asistent universitar în cadrul Academiei Navale Mircea cel Bătrân din Constanţa. În anul 2000, acesta devine conferenţiar universitar, iar în 2009 profesor. În perioada 2000-2001 şi 2003-2004 Vergil Chiţac a fost decanul Facultăţii de Marina Civilă. Ulterior, între 2004-2010 acesta a fost prorector, iar din 2010, timp de 6 ani, Chiţac a fost rectorul ANMB. La 1 decembrie 2012, rectorul a fost avansat în gradul de contraamiral de flotila.

Săracul prefect bogat

Deşi afacerile familiei lui Claudiu Palaz au prosperat, mai ales după ce acesta a ajuns în funcţiile cheie din administraţia publică locală, averea candidatului PMP pare a fi una modestă. Declaraţia de avere a fostului prefect a fost şi subiectul unei interpelări parlamentare a fostului deputat social-democrat de Constanţa Antonella Marinescu.
 
Cea mai recentă declaraţie de avere publicată de Palaz (28 aprilie 2012) arată că în anul 2005, împreună cu soţia să, a cumpărat o casă de 426 mp în Târgovişte şi că este proprietarul a două autoturisme achiziţionate în 1992 (Nissan Patrol ) şi 1995 (Dodge ).


Citiți continuarea AICI
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii