Șoferii băuți și cei ce încalcă anumite reguli de circulație, luați în vizor de polițiști
Șoferii băuți și cei ce încalcă anumite reguli de circulație, luați în vizor de polițiști
19 Dec, 2015 12:16
ZIUA de Constanta
1538
Marime text



Poliţiştii de la structurile de poliţie rutieră şi transporturi din ţară au acţionat, la data de 17 decembrie a.c.. În urma acţiunilor, au fost constatate 135 de infracţiuni la regimul circulaţiei, dintre care 74 de infracţiuni de conducere a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 4.483 de sancţiuni contravenţionale la regimul circulaţiei rutiere, dintre care 960 la nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată şi 156 conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii au reţinut 597 de permise de conducere, dintre care 159 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, 51 pentru depăşire pe trecerile la nivel cu calea ferată şi 260 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, au fost retrase 126 de certificate de înmatriculare.
Polițiștii le atrag atenţia tuturor conducătorilor auto să respecte regulile de circulaţie la trecerile la nivel cu calea ferată! Semnalele luminoase şi acustice, precum şi barierele sunt foarte importante, rolul lor fiind de a proteja viaţa conducătorilor auto şi de a evita producerea unor grave accidente rutiere.
În zonele neprevăzute cu astfel de semnale, conducătorul auto trebuie să se asigure temeinic înainte de a traversa calea ferată!
Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!
Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii