Șoferul care a omorât cinci oameni la Brăila a fost arestat!
Șoferul care a omorât cinci oameni la Brăila a fost arestat!
15 Apr, 2016 19:32
ZIUA de Constanta
1472
Marime text
Faţă de inculpat, instanţa a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 15 aprilie 2016. Împotriva acestei încheieri Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a formulat contestaţie, conform prevederilor legale.
Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat următoarea situaţie de fapt:
La data de 4 aprilie 2016, în jurul orei 06:40, inculpatul Negoiţă Marius, în timp ce conducea autoturismul marca Renault Megane pe Şoseaua Rîmnicu-Sărat din municipiul Brăila, prin încălcarea dispoziţiilor legale privind circulaţia pe drumurile publice, a pătruns pe contrasens, încălcând marcajul longitudinal dublu continuu.
Inculpatul şi-a continuat deplasarea pe contrasens, schimbând treapta de viteză în una superioară şi mărind viteza, cu toate că, din sens opus, pe aceeaşi bandă de lângă axul drumului se deplasa în mod regulamentar o autoutilitară. Pentru a evita coliziunea cu aceasta din urmă, inculpatul Negoiţă Marius a virat brusc stânga, iar pe fondul vitezei excesive (105 km/h), a părăsit partea carosabilă, a urcat pe platoul din dreptul staţiei de transport în comun special amenajată şi a intrat cu partea frontală într-un grup de cinci persoane; pe patru dintre acestea le-a proiectat în peretele imobilului de pe traiectoria de deplasare, cauzându-le decesul. Înainte de coliziunea autoturismului cu un stâlp de beton ce delimita două imobile, inculpatul a lovit tot cu partea frontală a autoturismului şi a accidentat mortal o a cincea persoană care se deplasa pe trotuar în acel moment.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii