Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:55 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Solicitant milionar de Top 300. Certificat de urbanism pentru bloc cu 9 etaje în Mamaia

ro

30 Dec, 2015 02:58 3676 Marime text
Primăria Municipiului Constanța a eliberat ieri, certificatul de urbanism numărul 4562, la solicitarea lui Virgil Călina, pentru adresa Municipiul Constanța-Stațiunea Mamaia, bulevardul Mamaia numărul 564.
 
Potrivit documentului eliberat de Direcția de urbanism a Primăriei municipiului Constanța, acolo se va construi un imobil care va avea parter și nouă etaje, alcătuit din apartamente și funcțiuni conexe de agrement potrivit dorințelor proprietarului.
Blocul va mai dispune de spații proprii pentru alimentație publică, parcare, și sală de conferințe.
Certificatul de urbanism eliberat ieri este valabil până pe 29 decembrie 2017.
 
Cine este proprietarul
După cum relata cotidianul ZIUA de Constanţa la vremea respectivă, Virgil Călina intenţiona să implementeze, în anul 2008, un proiect în Mamaia Nord.
Proiectul era evaluat la 8.279.459 lei şi avea ca perioadă de execuţie doi ani. Călina cumpărase un teren de 16.559,58 metri pătraţi, format din nouă loturi, 3 şi 4, de la Cristi Borcea. Tranzacţia a avut la bază contractul de vânzare-cumpărare 2770 din septembrie 2005. La acea dată, Cristian şi Mihaela Borcea, fosta sa soţie, prin mandatarul Gabriel Bălan i-au vândut lui Virgil Călina, căsătorit cu Meda Calina de Silvania, „suprafaţa indiviză de 8.990,83 mp, corespunzătoare unei cote indivize de 12,37% din dreptul de proprietate asupra terenului situat în intravilanul municipiului Constanţa, nr. cadastral provizoriu 14986, având în întregul său o suprafaţă de 72.682,53 mp".
Omul de afaceri Virgil Călina a fost ani de zile unul din ocupanții locurilor din Top 300 întocmit de revista „Capital".
​sursa foto: capital 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii