Solomon ramane in arest dupa ce Curtea de Apel Pitesti i-a respins recursul
Solomon ramane in arest dupa ce Curtea de Apel Pitesti i-a respins recursulCurtea de Apel Piteşti a respins, astăzi, recursul declarat de avocaţii primarului suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, trimis în judecată pentru acte de corupţie, astfel încât edilul va rămâne închis la Penitenciarul Colibaşi.
Antonie Solomon s-a prezentat în instanţă la ora 10,00 şi în sala de judecată a spus că trăieşte o "lună a patimilor" şi că speră să fie eliberat. Pe parcursul procesului, Solomon a fost aşteptat în faţa sediului Curţii de Apel Piteşti de mai mulţi susţinători. Şedinţa s-a încheiat după aproximativ o oră, iar în momentul în care Antonie Solomon a fost scos din sala de judecată susţinătorii săi au început să strige «Libertate pentru Solomon» şi «Te aşteptăm acasă, Aurică!».
Primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, arestat preventiv pe data de 3 martie pentru acte de corupţie, a fost transferat, marţi, 23 martie, din arestul IPJ Argeş la Penitenciarul Colibaşi, transmite corespondentul NewsIn.
Conform procedurilor, Solomon urmează să stea 21 de zile într-o cameră de carantină, după care va fi dus în secţia pentru arestaţi preventiv.
Sursa: newsin.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp