Sorina Matei a fost concediată şi lansează acuzaţii la adresa celor care conduc din umbră B1 TV
Sorina Matei a fost concediată şi lansează acuzaţii la adresa celor care conduc din umbră B1 TV
01 May, 2015 13:03
ZIUA de Constanta
2112
Marime text
„Astăzi, am luat notă oficial că relaţia mea de lucru care expiră legal pe 31 decembrie 2015 s-a sfârşit prin denunţarea ei unilaterală de către cealaltă parte (...) Deşi în ultimul an şi o lună, am realizat la cerere onest, consecvent şi fără niciun fel de pretenţii şi în situaţii dificile acest produs jurnalistic, în ultimele luni temele abordate fiind cele publice, legate de Justiţie şi răsunătoare cazuri de corupţie, acum mai bine de trei săptămâni, într-o sâmbătă seară, totul a fost anulat brusc.
Am decis, la acel moment, să nu fac publice discuţiile interne din ultimele şapte luni referitoare la conţinutul editorial, pentru că am socotit aceste discuţii private şi pentru că respectivul conţinut al acestor discuţii nu a reuşit niciodată să-mi denatureze sau altereze felul onest, cinstit, în deplin respect faţă de public şi adevăr în care mi-am făcut meseria.
Întotdeauna mi-am făcut profesia până la capăt, fără compromisuri, cu orice risc.
Logica simplă a derulării evenimentelor din ultimele luni corelată cu o evidenţă schimbare de retorică pe subiecte publice ce ţin de Justiţie şi lupta anticorupţie - singură acceptată - conduc însă la concluzia evidenţă că întreg demersul meu jurnalistic deschis şi de bună credinţă, pro-respectare a legii şi pro-lupta-anticorupţie, este indezirabil unora în acest moment", a postat pe blog Sorina Matei.
Sorina Matei afirmă că scoaterea emisiunii sale de pe post este „un act de forţă" pus la cale de cei care „coordonează sau, eventual, deţin adevărată putere de decizie" la B1 TV.
„Niciodată în carieră mea de jurnalist nu am cedat presiunilor şi tentativelor de constrângere de orice fel, indiferent cum s-au manifestat acestea, aşa cum niciodată nu am fost de acord că «posesori de facto» ai unor zone media să poată exercită un fel de «dictatură editorială invizibilă şi ocultă» prin intermediari cu unic scop de a denatura demersuri şi produse jurnalistice în deplin acord cu profesia, corectă informare a cetăţeanului şi în scopul respectării legilor, doar pentru a le servi intereselor anti-Justiţie, anti-respectare a legii sau politice de orice fel", a mai scris, printre altele, jurnalistă pe blog.
Sursa: Ziare.com
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii