Spectacol la Gala Voluntarului Tulcean. Ce mesaj a transmis vicepreședintele CJ Tulcea
Spectacol la Gala Voluntarului Tulcean. Ce mesaj a transmis vicepreședintele CJ Tulcea
Manifestarea, constituită sub forma unui spectacol, a beneficiat de prezența numeroasă a voluntarilor din Tulcea.
Prezent la eveniment vicepreședintele George Luchici, a mulțumit tuturor voluntarilor pentru aportul pe care îl au la evenimentele la care participă:
Sursa foto: CJ Tulcea„Cei mai mulți dintre dumneavoastră au participat la evenimentele finanțate de Consiliul Județean Tulcea, precum Raliul Deltei, Competiția Nautică Pescărească Ivan Patzaichin sau Pelicam, evenimente în cadrul cărora activitatea voastră a fost decisivă pentru buna reușită a acțiunii. Ca activitate extracuriculară, a fi voluntar înseamnă să dăruiești. O parte din tine, o parte din timpul tău se pune în slujba unui scop. O dovadă mai clară de altruism, eu personal, nu cunosc. Totodată, adolescenții învață în cadrul acestor acțiuni să lucreze în echipă, lucru extrem de important pentru societatea contemporană“ a declarat vicepreședintele George Luchici.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp