SRI, precizări suplimentare în cazul iordanianului, cu domiciliul în Constanța, declarat indezirabil
SRI, precizări suplimentare în cazul iordanianului, cu domiciliul în Constanța, declarat indezirabil
29 Dec, 2015 17:58
ZIUA de Constanta
1626
Marime text
Jamal A. Abdel Jabbar Khalil Shalash, aflat în România din anul 1991, a fost monitorizat de SRI începând cu anul 2014, context în care s-a stabilit că desfăşura activităţi care, potrivit cadrului legal în domeniul antiterorism, constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale.
Astfel, începând cu anul 2014, Jamal A. Abdel Jabbar Khalil Shalash a parcurs un proces progresiv de (auto)radicalizare ca urmare a accesării sistematice a propagandei online a unor entităţi teroriste jihadiste prezente în arealul de conflict siriano-irakian şi, în special, Daesh.
Jamal A. Abdel Jabbar Khalil Shalash a derulat în mediul virtual şi relaţional o susţinută propagandă jihadistă, de radicalizare şi recrutare ideologică în favoarea Daesh, încercând chiar să legitimeze modul de operare al organizaţiei, inclusiv atacurile comise recent la Paris. De altfel, susţinerea necondiţionată pe care acesta o manifestă faţă de acţiunile Daesh include şi disponibilitatea de a se implica în acţiuni împotriva României.
SRI, în calitate de autoritate naţională în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, are ca prioritate majoră prevenirea oricăror riscuri şi ameninţări pe profil antiterorist, cooperând în acest sens cu celelalte instituţii din cadrul SNPCT, precum şi cu partenerii externi.
Jamal A. Abdel Jabbar Khalil Shalash are domiciliul în Constanța
Jamal A. Abdel Jabbar Khalil Shalash are domiciliul în Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii