Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:19 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Staţia de reciclare în judeţul Constanţa. Premii şi tichete valorice

ro

18 Aug, 2018 07:21 1939 Marime text
Stația de Reciclare, campania itinerantă marca ECOTIC, dedicată colectării echipamentelor electrice și electronice uzate din mediul rural, își continuă traseul. După ce în 2017 și 2018 a străbătut 8 județe, informând aproximativ 230.000 de persoane și colectând 120 de tone DEEE (deșeuri de echipamente electrice și electronice), Campania „Stația de Reciclare” face o nouă oprire, de aceasta dată în județul Constanța, potrivit Agerpres.
 
Campania „Stația de Reciclare”, în parteneriat cu ADI Dobrogea și APM Constanța, va poposi în județul Constanța, in perioada 14 – 28 august, timp in care constănțenii vor putea aduce și preda spre reciclare echipamente electrice și electronice (DEEE) la Caravana ECOTIC, punct de colectare mobil.
 
Această a doua etapă a campaniei din județul Constanța se va desfășura după următorul program:
 
19 august 2018: TORTOMAN – În fața grădiniței
20 - 22 august 2018: TOPALU – Langă Primărie
23 - 25 august 2018: GHINDĂREȘTI - Langă Primărie
26 - 28 august 2018: NICOLAE BALCESCU - În centrul localitații.

Pentru încurajarea predării corecte spre reciclare a electricelor și electronicelor uzate, fiecare locuitor care va aduce la Caravana ECOTIC între 5 și 25 kg de deșeuri electrice și electronice va primi instant un tichet valoric de 10 lei, iar pentru deșeuri de peste 25 de kg, va primi un tichet valoric de 20 lei. Persoanele care vor preda sub 5 kg de deșeuri vor participa la o tombolă cu premii atractive constând în carduri cadou.
 

Preluarea de la domiciliu a echipamentelor voluminoase (TV, frigidere, mașini de spălat) este gratuită pe baza programării la Caravana ECOTIC sau la numărul de telefon 0732.148.550. Programarea se va face în prima zi de campanie din fiecare localitate.
 

„Campania Stația de Reciclare este bine-venită în județul Constanța, mai ales în zona rurală. Misiunea ei este de a conștientiza publicul larg asupra importanței pe care trebuie să o acordăm reciclării deșeurilor prin implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Constanța. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Dobrogea și Primăriile localităților constănțene vor face eforturi pentru ca populația să fie informată și sprijinită în activitatea de colectare selectivă” a declarat dl. Viorel Creangă, Director Executiv al ADI Dobrogea.

 
România, în calitate de țară membră a UE, are obligația să atingă o țintă de colectare de 45% a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) până în anul 2020. În acest sens, ECOTIC continuă eforturile de conștientizare în rândul populației.
 
 

 
 „Stația de Reciclare” este campania ECOTIC care urmărește acest obiectiv preponderent în mediul rural. Alături de autoritățile publice locale și de ADI Dobrogea, ECOTIC informează locuitorii din mai multe localități din fiecare județ vizitat asupra necesității colectării DEEE și pune la dispoziție un punct de colectare mobil – Caravana ECOTIC – unde aceste deșeuri pot fi aduse și predate spre reciclare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii