Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:53 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Statul Islamic a revendicat atacul terorist din clubul pentru homosexuali, din SUA

ro

13 Jun, 2016 00:44 2389 Marime text
Statele Unite se confruntă cu cel mai mare masacru din ultimii ani. Este vorba despre atacul armat dintr-un club gay din Orlando, care s-a soldat cu 50 de morți şi este considerat cel mai sângeros din istoria SUA. De asemenea, alte 53 de persoane au fost rănite, multe în stare critică. Practic, un bărbat a deschis focul în clubul Pulse în jurul orei locale 2:00 (9:00, ora României - n.red.) şi a împuşcat zeci de oameni la întâmplare. Președintele american, Barack Obama, a condamnat drept "un act de teroare și de ură" cel mai sângeros atac armat din istoria Statelor Unite.
 

"Niciun act de teroare și de ură nu poate schimba cine suntem. FBI a făcut bine că a deschis o anchetă pentru terorism", a declarat președintele Obama într-o alocuțiune susținută la Casa Albă.

 
Pe de altă parte, Statul Islamic a revendicat, în această seară, atentatul terorist din clubul din Orlando. Anunţul a fost făcut prin agenţia de ştiri a jihadiştilor ISIS, Amaq, citată de Sky News.
 

"Atacul armat care a vizat un club de noapte pentru gay din oraşul Orlando, statul american Florida, şi care a dus la moartea sau rănirea a peste 100 de oameni a fost comis de un luptător al Statului Islamic", se arată în revendicarea teroriştilor.

 
Anunţul ISIL vine după ce, pe parcursul zilei de astăzi, au apărut diverse informaţii potrivit cărora ucigaşul ar fi fost simpatizant al islamului radical. Surse citate de CNN au declarat că FBI îl avea în evidenţă pe Omar Mateen, deoarece în trecut fusese investigat pentru posibile legături cu extremismul islamic. Au existat două dosare deschise pe numele lui Mateen, însă anchetatorii nu au avut suficiente dovezi pentru a-l pune sub acuzare.
 
De asemenea, surse citate de NBC News au declarat că tânărul, cetăţean american cu origini afgane, a sunat înainte de atentat la numărul de urgenţă 911 şi a jurat credinţă liderului Statului Islamic, Abu Bakr al-Bagdadi. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii