Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:38 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Stela Enache "Voi cânta la Mamaia pentru Florin Bogardo" (video)

ro

26 Aug, 2010 14:15 5779 Marime text

stela_enache.jpgCântăreaţa care s-a lansat la festivalul din 1971, ocazie cu care l-a cunoscut şi pe cel cu care urma să-şi împartă viaţa, revine pentru a-i aduce un omagiu compozitorului care s-a stins anul trecut.

Stela Enache, soţia celui care a fost compozitorul Florin Bogardo, se numără printre cei ce vor participa la ediţia de anul acesta a Festivalului de Muzică Uşoară Mamaia 2010. Printre cei care au "crescut" cu acest festival, Stela Enache, care s-a bucurat de aprecierea unui juriu care a răsplătit- o, în repetate rânduri, cu trofee la secţiunea Interpretare, regretă acum că festivalul "nu mai este ce-a fost pe vremuri" şi că acestuia "îi lipsesc acea exuberanţă şi acea emoţie care pe vremuri te făceau să arzi de nerăbdare să urci pe scenă şi să cânţi".

EVZ: Despre festival...

Stela Enache: S-a schimbat foarte mult. Se simte o mare diferenţă, se simte lipsa aceea de efervescenţă, emoţia de dinainte de a urca pe scenă. Nu mai este ceea ce a fost pe vremuri. Înainte era un adevărat eveniment, acum mi se pare ceva banal. Nu mai există organizare, nu ştie stânga ce face dreapta.

Pe vremuri era un festival important, o rampă de lansare pentru tinere talente, pentru noi şlagăre ale compozitorilor. Acum nici măcar nu ştiam că mai are loc festivalul, ştiam că ar trebui să fie în luna august, însă, dacă nu mă sunau cei de la Constanta, organizatorii, nici măcar nu ştiam că se face. Nu se mai pune suflet şi nu se mai investeşte în calitate.

Am acceptat să cânt pentru soţul meu. S-a împlinit un an de la moartea acestui mare compozitor, făcând abstracţie de faptul că a fost soţul meu. La prima ediţie a festivalului, Florin a luat premiul întâi cu piesa "Cum e oare", aşa că voi cânta această piesă.

În 1969, a mai luat un premiu, cu piesa care este, de fapt, emblema lui - "Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii". Aceasta este a doua piesă pe care o voi cânta mâine-seară la festival. Înainte tremuram de emoţie, ne trezeam la şapte dimineaţa să mergem la repetiţii, acum totul se face aşa, la comandă. Vii, cânţi şi pleci, fără nicio altă chestie.

Eu am cântat pe afară, am fost obişnuită cu o disciplină, asta am în minte înainte de toate, disciplina. Mă uit la alte festivaluri, mă uit la San Remo, cât de frumos şi bine organizat este, cât a evoluat festivalul, şi mă uit, cu regret, cât am involuat noi. Repet, merg acum doar pentru memoria lui Florin.

Aţi câştigat multe trofee în cadrul festivalului şi aţi cântat pe scenă cu oameni importanţi, Gloria Gaynor, Jeniffer Rush, Albano...
Cel mai important trofeu a fost în 1971, când am luat Premiul de interpretare şi a fost rampa mea de lansare. Atunci l-am şi cunoscut pe soţul meu şi m-am şi căsătorit cu el. Acela a fost cel mai important. Da, am cântat, am cunoscut mulţi oameni, Gloria Gaynor, Albano. Am avut noroc sau nenoroc. Spun "nenoroc" pentru că apoi nu m-am mai putut adapta la mine acasă. Am observat de-a lungul timpului că cu cât oamenii aceia erau mai cunoscuti, cu atât erau mai modeşti. Nu este important faptul că am cântat cu ei, am şi uitat de asta.


Mă enervează şi ideea asta de a cânta în altă limbă, de a căuta succesul afară, de a omorî cultura şi tradiţia noastră. Avem poezii frumoase care pot fi puse pe ritmuri. În plus, piese ca "Dragostea din tei" sau "Ghiţă" sunt exemple că se poate reuşi şi dacă ai cântece în română.

MISIUNE

"Eu, ca interpretă, «am murit»"

Ce mai face artista Stela Enache azi?


Nu mai face nimic. Pe plan profesional, m-am retras definitiv, pentru că nu se mai poate. La anumite evenimente festive, cum e "Mamaia" sau ceva de genul ăsta, mă mai duc, dar altfel, nu. În plus este şi vârsta... Pot să dau indicaţii, pot ajuta oamenii să-şi găsească un drum. Însă eu, ca interpretă, "am murit".


De când a murit soţul meu, am murit şi eu, pentru că nu mai am jumătatea cu care încercam să las ceva de calitate în urmă. Vreau să mai scot un CD cu munca soţului meu, el a scris multe lucruri simfonice, vreau să scot acest CD care să-i pună în valoare partea simfonică, parte care nu este deloc cunoscută. Am scos deja un album cu el, Electrecordul va scoate acum încă unul. Am o grămadă de treabă, nu mă voi plictisi. În plus, trebuie să termin casa. Ca interpretă, consider că ce am avut de spus am spus.

PROGRAM

  • Festivalul de la Mamaia începe azi şi se va încheia duminică seara. În program sunt incluse recitaluri ale artiştilor care au câştigat trofee înainte şi după anii '90, dar şi recitaluri ale celor ce au câştigat trofee Eurovision de-a lungul timpului, incluzând-o aici şi pe Paula Seling, împreună cu Ovi.
  • Festivalul va fi transmis de posturile de televiziune TVRM Educational şi TVRM Cultural. TVRM va transmite în direct emisiunea "Din culisele festivalului".
 
Sursa: Evz.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii