Studentii amana protestele
Studentii amana protesteleUniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) va suspenda protestele anunţate pentru maxim o săptămână, până la semnarea protocolului privind revendicările lor de către ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.
Preşedintele UNSR, Ionuţ Poenaru, a declarat, astăzi, la finalul întâlnirii cu ministrul, că l-a informat pe acesta cu privire la solicitările studenţilor, iar ministrul le va studia, urmând să fie semnat un protocol.
UNSR a cerut majorarea burselor cu 15% , restanţa de anul trecut, dar ministrul le-a explicat că, deocamdată, nu există bani, dar "o să caute soluţii pentru viitor".
Poenaru a susţinut că i-a mai cerut ministrului un plan de activităţi pentru renovarea căminelor şi a laboratoarelor.
Anterior discuţiilor cu reprezentanţii UNSR, Funeriu s-a întâlnit cu cei ai Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România, liderul acestora declarând după întâlnire că ministrul Educaţiei a fost de acord cu semnarea unui parteneriat pentru soluţionarea revendicărilor.
Tot marţi, vor intra la discuţii reprezentanţii Uniunii Studenţilor din România (USR).
Sursa: mediafax.ro
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp